Construirea stadionului „Gheorghe Hagi“ în Constanța, aprobată de Guvern. Va avea o capacitate de 18.000 locuri

0
Publicat:

Noul stadion al Constanței va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism, cu tribună cu 1.000 de locuri.

Macheta stadionului FOTO Primăria Constanța
Macheta stadionului FOTO Primăria Constanța

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, construirea stadionului „Gheorghe Hagi“ în orașul  Constanța.

Obiectivul va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu șase culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri și platforme), rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători şi oficiali.

În plus față de funcțiunile de bază, cu destinație sportivă, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.

Cerințe UEFA

Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 metri lungime şi 68 metri lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire.

Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.

Povestea stadionului 

Actualul stadion a fost construit de deţinuţi politic cu mari sacrificii, însă literatura de specialitate nici măcar nu a amintit de acest lucru. Din volumul „Arhitectura RPR“ aflăm povestea stadionului: 

 „În nordul oraşului Constanţa, între strada Primăverii strada Doamna Florica şi malul lacului Tăbăcărie exista de zeci de ani o mare întindere de teren (cca 40 ha) plină de gropi şi gunoaie, care, fiind şi în direcţia vânturilor celor mai frecvente, împrăştia asupra cartierului oraşului nori de praf şi tot felul de miasme“, scrie autorul arh. Dan Iovănescu, în publicaţia apărută sub egida Uniunii Arhitecţilor din RPR al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii al Consiliului de Miniştri. 

Aşa se face că, în cadrul lucrărilor de înfrumuseţare a oraşului s-a hotărât proiectarea şi realizarea pe această întindere de teren lăsată în părăsire, a unui mare parc de cultură şi sport. 

Teatru în aer liber şi bazine de înot, în proiectul iniţial

Proiectarea ansamblului cuprindea un parc, alei, terasamente şi plantaţii, construcţii comerciale. Mai mult decât atât, proiectul cuprindea: stadionul mic sau arena pentru volei, baschet, tenis, box, cu o capacitate de 2.500 de persoane; terenuri de antrenament de tenis, volei, baschet; o sală de gimnastică şi antrenament de iarnă pentru volei, baschet, tenis, cu o tribună pentru 500 spectatori; o sală cu bazin de înot pentru antrenament în timpul iernii; un bazin de înot în aer liber, un club nautic pentru canotaj şi vele, cu vestiare pentru 200 de persoane, precum şi garaje pentru toate ambarcaţiunile; un poligon de tir: teatru în aer liber, cu o capacitate de 3000 spectatori, construit din piatră naturală.

De asemenea, proiectul mai cuprindea un hotel pentru sportivi, club şi şcoală pentru sportivi, un punct sanitar, alte construcţii diverse: statui, pergole, alei monumentale, un restaurant la marginea parcului Tăbăcărie.

25.000 de spectatori pe stadion în perioada sa de glorie 

Stadionul a fost conceput în vederea desfăşurării întrecerilor şi reprezentaţiilor sportive de masă. Dimensiunile au fost determinate de capacitatea sa, calculată la 25.000 spectatori. Această cifră a fost stabilită considerându-se un procent de 15% dintr-o populaţie de 120 – 130.000 locuitori, aproximativ populaţia Constanţei, la care s-au adăugat aproximativ 5.000 de spectatori care ar proveni în sezonul de creştere a populaţiei flotante din staţiunile satelitare Mamaia, Eforie, Vasile Roaită, Techirghiol.

„Această determinare s-a dovedit a fi bună, întrucât, cu ocazia inaugurării stadionului, la 23 August 1954, această cifră de calcul a fost puţin depăşită, gradenele stadionului fiind obligate să accepte peste 25.000 de persoane“, scria autorul în revista d eprofil apărută în anul 1954.  

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite