Constănţenii racordaţi la sistemul municipal de termoficare rămân fără apă caldă până pe 7 septembrie

0
Publicat:

Constănţenii racordaţi la sistemul municipal de termoficare nu vor avea apă caldă în perioada 22 august - 6 septembrie, având în vedere că se derulează lucrări de întreţinere şi reparaţii la instalaţii.

Conducte de apă caldă FOTO Termoficare Constanța
Conducte de apă caldă FOTO Termoficare Constanța

''Primăria Municipiului Constanţa informează consumatorii de energie termică racordaţi la sistemul municipal de termoficare că, în perioada 22.08.2023 - 06.09.2023, se vor opri producerea energiei termice şi furnizarea apei calde de consum către toţi consumatorii racordaţi la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică'', informează un comunicat de presă.

Lucrările de întreţinere şi reparaţii în cazul instalaţiilor de producere a energiei termice din CET Palas se impun pentru pregătirea sistemului de termoficare pentru sezonul rece, arată sursa citată.   

Conductele de termoficare au fost montate în anii ’70 – ’80, iar durata lor de exploatare a expirat de mai bine de 15 ani.

Termoficare Constanța are contract de furnizare a energiei termice cu 1.065 de asociații de proprietari, care însumează 33.135 apartamente. De asemenea, la sistemul de încălzire centralizat sunt racordate 752 societăți comerciale, 115 instituții publice și 990 case. Aproximativ 130.000 de persoane beneficiază de serviciul municipal de termoficare.

Începând cu data de 1 noiembrie 2022, prețul pentru populație al energiei termice furnizate de Societatea Termoficare Constanța este de 386,93 lei/MWh (echivalent a 450,00 lei/Gcal) inclusiv TVA.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite