Constănţeni şi tulceni, audiaţi pentru Referendumul din 29 iulie. Semnătura lor apare pe listele de la Lepşa-Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Votul de la Referendum îi bântuie pe români
Votul de la Referendum îi bântuie pe români

Aproape 50 de persoane sunt audiate la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa privind participarea la Referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Acestea sunt din Constanţa şi Tulcea, iar semnătura lor apare pe listele de vot din localitatea Lepşa, judeţul Vrancea.

Structura centrală DNA desfăşoară o anchetă în legătură cu referendumul de la 29 iulie, ce a fost extinsă joi şi în Dobrogea. Până acum au fost chemaţi la audieri cetăţeni din judeţele Vrancea, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Teleorman, din localităţi unde s-a înregistrat o prezenţă la vot de peste 100%.

Primarii respectivi au motivat că la urne s-au prezentat inclusiv persoane aflate în trecere, nu doar localnici şi persoane care deţin case de vacanţă în acele localităţi.

Lepşa este o aşezare pitorească în Vrancea, unde s-au construit foarte multe case de vacanţă. Unii dintre cei audiaţi la Constanţa deţin astfel de proprietăţi la Lepşa.

Toţi cei audiaţi au fost întrebaţi dacă s-au aflat în acea localitate la momentul referendumului şi dacă au mers la vot. Pentru elucidarea misterului prezenţei la vot, ei au dat dat probe grafologice, pentru ca anchetatorii să compare semnătura lor cu cea înscrisă pe lista de vot.

Una dintre persoane, o femeie, a declarat pentru Ziua de Constanţa că ea nu a votat la Lepşa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite