Constanţa: UPDATE Avarie la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Soveja la o conductă de termoficare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii lucrează pentru a remedia avaria
Muncitorii lucrează pentru a remedia avaria

La prima oră a dimineţii, conducătorii auto care au trecut prin intersecţia bulevardelor Tomis cu strada Soveja, dinspre Dezrobirii către Tomis 3, au fost nevoiţă să ocolească banda a doua de mers întrucât în intersecţie ţâşnea apă şi ieşea mult abur de la o conductă care furniza agent termic.

UPDATE Ora 13.00 Reprezentantul CET Palas Dumitru Tamaş spune că avaria a apărut în zona Cireşica, în timpul nopţii, la un cot: „Defecţiunea a fost remediată, iar acum umplem reţeaua şi facem ultimele verificări“.

UPDATE Ora 12.45 RADET Constanţa a anunţat că avaria aparţine CET-ului şi că reparaţiile vor dura până după-amiaza, la ora 16.00. Din cauza conductei care a cedat, 11 puncte termice nu vor putea furniza căldură consumatorilor din zona Tomis Nord, Tomis 3.

Chiar în prima zi în care Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa a anunţat că de la ora 8.00 dă drumul la căldură, conductele care distribuie agent termic în zona Tomis 3 au cedat.

În intersecţie se afla muncitori care încearcă să remedieze avaria. Dispeceratele CET Palas şi RADET Constanţa au trimis echipe în zonă pentru a stabili a cui este avaria şi pentru a face reparaţiile care se impun.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite