Constanţa: Un bebeluş din Topraisar a murit pentru că Ambulanţa a rămas înzăpezită
0
Un bebeluş de o lună a murit astăzi, la prânz, după ce Ambulanţa care mergea să îi acorde primul ajutor a rămas înzăpezită la intrare în localitatea Moviliţa. Echipajul care urma să acorde primul ajutor bebeluşului rămăsese înzăpezit şi la ieşirea din Eforie.
UPDATE Ora 18.10 - Copilul decedat din Topraisar nu ar fi putut fi salvat nici dacă ar fi intervenit un elicopter. „La Constanţa nu avem elicomper SMURD, iar dacă ni s-ar fi solicitat, ar fi trebuit să vină unul din Bucureşti, Braşov sau alte centre", a declarat Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Medicii legişti urmează să stabilească la ce oră a decedat Georgică Iulian.
UPDATE Ora 17.55 - Bebeluşul decedat se numeşte Georgică Iulian şi avea o lună şi două săptămâni. Trupul micuţului se află acum la Morga Cimitirului Central unde medicii urmează să-i efectueze necropsia.
Părinţii, Maria (17 ani) şi George (20), au plecat în această seară spre Topraisar, iar în cursul zilei de mâine se vor întoarce pentru a lua trupul copilului acasă. Cei doi au venit la Constanţa şi pentru a da declaraţii la poliţie.
UPDATE Ora 17. 25 - Trupul neînsufleţit al băieţelului de o lună a fost adus la Morga Cimitirului Central din Constanţa. Părinţii bebeluşului aşteaptă un răspuns de la medicii legişti.
UPDATE Ora 17.15 În mod normal, Ambulanţa ar fi trebuit să sosească la bebeluş în 25 de minute, însă din cauza drumurilor impracticabile, a avut o întârziere de aproape două ore. „Colegii mei din Eforie au sosit la Topraisar, la 13.10, cu ajutorul primarului, care le-a pus la dispoziţie un Jeep de la Moviliţa şi până la Topraisar". Maşina a ajuns în Constanţa cu cadavrul bebeluşului în jurul orei 16.00.
UPDATE Ora 17.05 - Elena Vasilica Avramescu, medicul din Topraisar, susţine că văzut doar o singură dată bebeluşul, pe vremea când acesta avea aproximativ o lună. „Este vorba de un băieţel care are aproape două luni. Asistenta mea s-a ocupat de el. A ajuns cu mare greutate la el. L-a îngrijit cum a putut ea mai bine, dar nu l-a putut salva. Din câte ştiu eu, era un copil cu probleme sociale", a declarat medicul.
UPDATE Ora 17.00 - Dr. Aura Broască a declarat pentru Adevărul de Seară că mama copilului a spus ulterior echipajului de pe Ambulanţă că micuţul tuşea de câteva zile. „Probabil că avea o bronhopneumonie. Medicii au mai constatat că bebeluşul suferea de malnutriţie protein-calorică, adică nu lua în greutate", a explicat Broască.
UPDATE Ora 16.45 - Apelul de urgenţă a fost dat la ora 11.05 de naşa copilului, care semnala că un bebeluş din Topraisar respiră greu. „Imediat am luat legătura cu comandamentul de iarnă pentru a afla dacă putem ajunge până la caz. La 11.25 a sunat iar mama copilului să ne spună că este vânăt şi rece. Probabil că atunci decedase", a declarat dr. Aura Broască, medicul coordonator de serviciu la Ambulanţă.
Echipajul de pe Ambulanţa din Eforie a plecat imediat către Topraisar, însă a rămas înzăpezit la ieşirea din Eforie. „După zece minute, au reuşit să iasă din nămeţi şi să-şi continue drumul. În tot acest timp am luat legătura cu primarul şi ne-am interesat dacă există cadru medical în localitate care să-i poată acorda primul ajutor. Ni s-a spus că un asistent medical se află lângă bebeluş şi îi acordă îngrijiri", a mai spus dr. Broască.
La ora 12.10, medicul şi asistenta de pe Ambulanţă au ajuns la Moviliţa, dar pentru că drumul era impracticabil, au fost preluaţi de un Jeep. „Am ajuns la pacient la ora 13.10. Era decedat", a spus medicul.
„Copilul este al unei familii venite de curând la noi în localitate şi stau la ferma lui Stelian Bucşă. Eu am fost sunat pe la ora 12.00 să îi ajut. Ei au sunat la ora 11.00 după Ambulanţă. Am apelat la ajutorul Armatei, care ne-au dat un Aro. Am mers şi am luat echipajul de pe Ambulanţă, dar la ora 14.00, când am ajuns la copil era prea târziu“, a declarat Stelian Gheorghe, primarul comunei Topraisar.