Constanța: Publicistul Grigore Cartianu oferă astăzi autografe la Târgul Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În stațiunea Mamaia, în fața Radio Vacanța, Caravana Gaudeamus - carte în învățătură își deschide porțile pentru cinci zile. Astăzi, de la ora 18.00, publicistul Grigore Cartianu lansează volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor“.

Totodată, Editura Adevărul va fi prezentă la eveniment cu un stand propriu, de unde se pot achiziționa toate titlurile publicate în colecţiile editurii. Târgul Gaudeamus are un program variat, de la dezbateri despre piaţa de carte românească şi avantajele crizei asupra cititorilor, până la lansări de carte.

Târgul va dura până duminică, 22 august, având programul de vizitare, zilnic, între orele 16.00 şi 23.00. Târgul de la Mamaia este organizat de Radio România - echipa „Gaudeamus” şi Radio Constanţa, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Recent, alături de Caravana Adevărul, publicistul Grigore Cartianu a lansat în mai multe stațiuni de pe litoral volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor“, bucurându-se de un real succes. Cartea abordează aspecte neclarificate din trecutul recent al României şi conţine o anexă cu documente, stenograme şi faximile. Pentru a reda ultimele clipe ale cuplului dictatorial, Grigore Cartianu s-a documentat mai mulţi ani, reuşind o analiză complexă, scrisă în stil cinematografic şi mustind de detalii captivante. Cartianu susţine că intenţia sa nu a fost să reconstituie „tenebrele Revoluţiei, ci ultimele ore ale Ceauşeştilor".

image
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite