Constanţa: Opt localităţi din trei judeţe sunt lipsite de energie electrică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipele lucrează la remedierea avariilor provocate de viscol
Echipele lucrează la remedierea avariilor provocate de viscol

Până în prezent, echipele de la Enel Distribuţie Dobrogea au lucrat la realimentarea cu energie electrică a aproape 100 de localităţi din Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa.

Mai multe localităţi au rămas fără energie electrică în urma viscolului puternic, a chiciurei şi ninsorii persistente din ultimele zile. La defecţiuni se adaugă şi o avarie produsă în liniile de 400kV, linii de transport ale energiei electrice aflate în proprietatea companiei Transelectrica, care a afectat în noaptea de sâmbătă spre duminică şi un număr de 15 linii de 110 kV ale Enel Distribuţie Dobrogea.

În prezent, 60 de echipe de intervenţie ale Enel Distribuţie Dobrogea, precum şi constructori contractaţi de companie, acţionează pentru înlăturarea tuturor defecţiunilor şi reluarea alimentării cu energie electrică în întreaga regiune.

Până la ora 16.00, singurele localităţi rămase nealimentate sunt în judeţul Constanţa, la Cerchezu, Viroaga, Căscioarele, în judeţul Tulcea: Calfa, Cişmeaua, Fântâna Oilor, iar în judeţul Călăraşi: Dragalina şi Iezeru.

Reprezentanţii Enel spun că se estimează ca reluarea alimentării cu energie electrică pentru toate localităţile afectate va putea fi facută astăzi, până la sfârşitul zilei.




Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite