Constanţa: Clubul Goblin din Vama Veche a fost mistuit într-un incendiu provocat
0
O mână criminală a dat foc azi-noapte localului, iar după ce flăcările au distrus 850 de metri pătraţi, incendiatorul a mai stârnit un incendiu.
Alarma a fost dată la ora 1.24, când paznicul unei alte terase din Vama Veche a văzut flăcările şi a sunat la 112.
Trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea – staţia Mangalia au intervenit pentru a stinge devastatorul incendiu.
Focul a distrus în întregime clubul şi anexele – o bucătărie, o magazie de alimente, dar şi câteva materiale depozitate lângă club. „A mai rămas doar temelia din tot clubul“, a declarat Dan Ion, administratorul de la „Goblin“.
Constanţa: Incendiu în curtea Palatului Copiilor
Flăcările au fost înteţite de explozia unei butelii aflate în interiorul clubului. Reprezentanţii ISU spun că incendiul a fost provocat.
După ce s-au luptat mai bine de trei ore cu flăcările, pompierii au fost solicitaţi să intervină iar la clubul din Vama Veche, unde o persoană necunoscută a provocat iar un incendiu.