Video Cod roșu de ploi în Constanța: mașină luată de viitură și zeci de intervenții în oraș
0Ploile torențiale au provocat inundații grave, miercuri dimineață, în județul Constanța. Un autoturism a fost luat de viitură între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, iar o persoană s-a refugiat pe capota mașinii, așteptând ajutorul pompierilor. În tot județul, salvatorii intervin la numeroase sesizări privind curți, locuințe și subsoluri inundate.







Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa a anunţat că a intervenit între localităţile Ţepeş Vodă şi Nicolae Bălcescu, unde o maşină a fost luată de viitură. Persoana aflată în autoturism a reuşit să se urce pe capotă şi a fost salvată, prezentând o uşoară stare hipotermică.
„În timpul deplasării către acest caz, echipajele de intervenție au salvat alte două persoane surprinse de ape, aflate pe plafonul unei mașini. După finalizarea misiunii, forțele continuă deplasarea spre primul apelant”, a transmis ISU Constanţa.
La faţa locului intervin salvatorii Detaşamentului Medgidia, cu o autospecială de stingere, o barcă pneumatică şi un echipaj SMURD tip B2. Misiunea este în desfăşurare.
Inundații în municipiu și localitățile din jur
În municipiul Constanța și în mai multe localități din apropiere, pompierii, echipele RAJA și Polaris M Holding intervin neîntrerupt pentru a gestiona efectele ploilor torențiale. Cinci curți de pe strada Izvor au fost inundate, iar la fața locului acționează modulul Botoșani și echipele RAJA. Pe bulevardul Ferdinand, la numărul 112, scara B a blocului R2, un subsol a fost inundat, intervenția fiind asigurată de echipa ASAS Port.
Pe strada Miorița, numerele 1, 2 și 3, trei case au fost afectate de ape, iar la fața locului intervin pompierii de la ASAS Fripis. În orașul Ovidiu, pe strada Poporului nr. 34, o curte și o locuință au fost inundate, Detașamentul Fripis intervenind cu o motopompă, în timp ce RAJA a fost sesizată pentru sprijin suplimentar. De asemenea, în localitatea Lumina, pe strada Narciselor nr. 1C, o gospodărie a fost afectată de ape, iar intervenția este asigurată de Stația Midia, cu un echipaj ASAS.
Echipele primăriei, pe teren de toată noaptea
„Echipele Primăriei Constanţa, RAJA şi Polaris M Holding au fost pe teren toată noaptea, intervenind pentru a gestiona efectele ploilor torenţiale. Intervenţiile continuă şi în această dimineaţă”, au transmis oficialii Primăriei Constanţa pe pagina de Facebook.
Autorităţile locale au anunţat că monitorizează permanent situaţia din teren pentru a acţiona prompt acolo unde este nevoie.
Transportul public, suspendat temporar
Pentru a permite echipelor de intervenţie să acţioneze eficient, autorităţile au decis suspendarea temporară a ieşirii autobuzelor pe trasee. Măsura este una preventivă şi are scopul de a nu îngreuna intervenţiile echipelor din teren, au precizat reprezentanţii primăriei.
Avertizare şi recomandări pentru populaţie
Municipiul Constanţa se află sub cod roşu de ploi torenţiale, alături de alte cinci judeţe şi de municipiul Bucureşti, până miercuri la ora 15.00.
Autorităţile le recomandă cetăţenilor să evite deplasările pe durata avertizării meteorologice şi să urmărească doar anunţurile şi informaţiile oficiale.
Pentru sesizări şi urgenţe, constănţenii pot contacta:
- Primăria Constanţa: 0241 550 055
- Poliţia Locală: 0241 484 205 / 0341 922
- Serviciul Protecţie Civilă: 0737 552 271