Cele cinci semne că „ego-ul“ a pus stăpânire pe viaţa ta - explicaţia psihologului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ego-ul, spune un psiholog, este sinele fals, iar el ne face să credem că suntem altcineva faţă de cine suntem cu adevărat.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, ego-ul poate fi comparat cu coaja unui ou, iar puiul (omul) aflat în ou va crede că el este, în acelaşi timp, şi puiul, şi coaja. În realitate, coaja este ego-ul, iar aceasta ne limitează şi, concomitent, ne protejează. 

Pentru dezvoltarea noastră, psihologul afirmă că omul trebuie să elimine coaja şi să trăiască dincolo ea. Specialistul consideră că putem depista destul de uşor când ego-ul nostru încearcă să pună stăpânire pe viaţa noastră, fiind atenţi la cinci semne.

Eşti mereu în aşteptarea a ceva pentru a te simţi împlinit

Regula de bază spune că starea de fericire nu este obţinută prin posedarea de obiecte sau prin atingerea unor obiective, ci este starea pe care o experimentăm atunci când nu avem aşteptări. “De câte ori nu aţi văzut oameni cu funcţii înalte extrem de nefericiţi şi neîmpliniţi? De câte ori nu aţi văzut oameni care au câştigat la loto, dar au ajuns să fie mai nefericiţi decât erau înainte? Orice job avem sau orice bun avem în posesiune, daca ajungem să ne concentrăm viaţa asupra lor, vom ajunge la concluzia că au pus stăpânire pe viaţa noastră. 
 

Calitatea vieţii unui om se numară din clipele de împlinire emoţională, sufletească şi mentală, pe care acesta le caută şi le obţine. Toate celelalte împliniri care vin din exterior, produc emoţii sau sentimente de scurtă durată, neputând fi numite împliniri“, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Te compari întotdeauna cu alţii

Un semn destul de evident că ego-ul a început să pună stăpânire pe viaţa noastra este atunci când începem să ne comparăm constant cu ceilalţi ca şi cum valoarea noastră ar depinde de cât de bine o ducem în comparaţie cu alte persoane: “Începem să devenim geloşi de succesul altora, ascundem informaţii de alţii şi simţim că viaţa noastră este o competiţie pe viaţă şi pe moarte. Ne simţim mereu ameninţaţi de cei din jurul şi ne marcăm teritoriul: la job, în viaţa sentimentală etc“.

Te simţi superior celorlalţi

Ego-ul nostru nu vrea să accepte că mai şi greşim sau nu întotdeauna avem dreptate şi aproape niciodată nu se simte răspunzător pentru evenimentele care se petrec în jurul nostru. 

“Există câteva mici exerciţii care ne ajută să scăpăm de ego-ul nostru exacerbat, iar câteva exemple ar fi: când avertizezi, sfătuieşti, propui cuiva ceva, şi i se întâmplă, abţine-te să spui «Ţi-am spus eu». Nu ajută la nimic; când cineva îţi spune orice şi tu ştii deja despre, abţine-te să spui «Ştiu» sau «Ştiam». Nu ajută“, arată psihologul.

Eşti complet ataşat de povestea ta

Atunci când transpunem orice poveste prin propria poveste generată de gândurile noastre şi de percepţia noastră, ego-ul a prins rădăcini puternice în viaţa noastră. Non-ataşamentul faţă de povestea noastră şi ascultarea altor poveşti, ne duce mult mai uşor şi către alte experienţe care să ne împlinească existenţa. “Dacă ȋntreaga ta identitatea vine din gânduri, eşti un prizonier al poveştii personale. Consideri că gândurile tale limitate sunt realitatea şi că experienţele din trecut te definesc ca fiinţă umană. Ei bine, ȋn realitate, gândurile vin şi pleacă şi acestea nu reflectă adevarata realitate. Nu există o regulă care să spună că ar trebui să crezi acele gânduri care te limitează”, spune psihologul Pleşea

Vorbeşti mult cu „eu“

În momentul în care începem orice propoziţie cu “eu”, spre exemplu “Eu am făcut”, “Eu am câştigat” etc., este o dovadă clară că ego-ul nostru ne controlează viaţa, iar ceilalţi din jurul nostru sunt mai puţin importanţi. 

Cum să eliminăm ego-ul?

Ego-ul nostru ne ţine captivi. Din cauza lui, oamenii pierd căsnicii, relaţii, afaceri şi bani. În opinia psihologul Alexandru Pleşea, sfaturile cele mai simple pentru eliminarea ego-ului din viaţa noastră, sunt: vorbeşte despre alţii mai mult decât despre tine, lasă pe alţii să comande primii, priveşte în ceilalţi cum sunt în interiorul lor, oferă mai mult şi aşteaptă mai puţin, oferă prânzul sau o îngheţată cuiva azi fără să vorbeşti despre tine şi caută nevoile altora când stai de vorbă cu ei.

Alexandru Pleşea a studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilităţi au când îşi folosesc resursele intelectuale şi să arate abilităţile pe care mintea noastră încă le are latente.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite