Ce se mai întâmplă pe nava blocată de refugiaţi. În echipaj se află şi doi marinari români
0
Autorităţile române au veşti despre cei doi marinari români care se află în echipajul navei blocate în Libia, cu 95 migranţi la bord.
De la sosirea navei Nivin (fostă Bahaa) în portul Misurata din Libia, în urmă cu trei zile, autorităţile libiene poartă negocieri cu cei 95 refugiaţi de la bord.
Datorită presei străine, Sindicatul Liber al Navigatorilor din România a aflat că negocierile au ajuns la punctul în care migranţii au acceptat să fie debarcaţi în Libia, unde vor fi închişi într-un centru de detenţie.
Cu rezervele de mâncare şi apă pe sfârşite, persoanele aflate la bord sunt în situaţia unui blocaj - întrucât nici Libia nu voia să primească refugiaţii, nici aceştia nu voiau să coboare de pe navă deoarece voiau să ajungă în Italia.
Dar tocmai Centrul de Salvare din Italia îndrumase nava sub pavilion Panama, care pleca din Italia spre Libia, să preia pasagerii ambarcaţiunii suspecte din zona lor de navigaţie.
Autorităţile italiene au colaborat cu Garda de Coastă libiană în operaţiunea de salvare a celor 95 de migranţi.
„Cotidianul TradeWinds informează de trei zile se poartă negocieri între autorităţile libiene şi cei 95 de migranţi de la bord. Situaţia echipajului deocamdată este bună în condiţiile date. Migranţii sunt izolaţi sub punte şi nu au acces la castel. Se aşteaptă că pasagerii să fie evacuaţi de la navă. Migranţii vor fi închişi în centrul de detenţie din Libia“, transmite Adrian Mihălcioiu, liderul SLN şi inspectorul ITF România (Federaţia Internaţională a Transportatorilor).
Sursa SLN

Există însă o problemă. Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi spune în raportul din Septembrie 2018 că în aceste centre din Libia se practică rele tratamente şi abuzuri. „Autorităţile libiene resping aceste acuzaţii“, precizează liderul SLN.
Autorităţile române afirmă că sunt pregătite să îi repatrieze pe cei doi navigatori români atunci dacă aceştia vor solicita debarcarea.
Adrian Mihălcioiu, inspectorul ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), declară că situaţia românilor de la bord s-a acutizat.
Mâncarea este pe terminate, iar refugiaţii sunt tot mai agresivi. „În condiţiile astea nici nu ai nevoie de arme, e de ajuns că sunt 90 oameni disperaţi şi furioşi că n-au ajuns în ţara unde voiau să ajungă“, spune Mihălcioiu.
Nava a intrat într-o situaţie absurdă: autorităţile italiene a trimis-o la o misiune de salvare a refugiaţilor, dar autorităţile libiene nu vor să primească migranţii, iar refugiaţii sunt supăraţi că au fost deturnaţi.
Sursa marinetrafiic.com

Nava Nivin, sub pavilion Panama, este un cargo de 1.626 tdw construit în 1983, ce cară vehicule. În ziua de 7 noiembrie, în timp ce se afla în drum către Misurata, Libia, venind din Italia, vasul a primit un apel-solicitare de la Centrul de căutare şi salvare din Italia să se apropie de o ambarcaţiune suspectă din zona lor de navigaţie.
Barca era încărcată cu 90 de refugiaţi ce încercau să ajungă în Italia. Luaţi la bordul navei, care şi-a continuat călătoria, refugiaţii au devenit agresivi când şi-au dat seamă că au ajuns în Libia şi nu în Italia. Mai mult, în portul Misurata, autorităţile nu au lăsat imigranţii să coboare de pe navă.
„Acum situaţia este complicată, nava nu are unde să plece, este cu echipaj la bord şi cu încă 90 de persoane considerate pasageri clandestini. Printre membrii echipajului sunt şi doi ofiţeri români, plecaţi prin firma Marina Crewing din Constanţa. Cei doi sunt blocaţi practic la bord. Familiile, dar şi noi, cu toţii, suntem îngrijoraţi de soarta celor doi ofiţeri români“, arată Adrian Mihălcioiu, inspectorul ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Sursa SLN

Proprietara navei Nivin este o firmă din Panama, dar are cel mai probabil cu patron sirian - după cum menţionează oficialii români.
Reprezentanţii SLN şi ITF au apelat la Ministerul Afacerilor Externe să încerce repatrierea celor doi navigatori români.
„Credem că responsabil cu plata repatrierii, pe lângă armator, este şi agentul de crewing. Cei doi navigatori au ajuns practic - fără voia lor - într-o situaţie aproape fără ieşire. Aceştia nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor. Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage încă o dată atenţia asupra pericolelor în care pot fi implicaţi navigatorii români trimişi la muncă de unele agenţii de crewing (autorizate de ANR) pe nave care nu respectă anumite criterii privind condiţiile de muncă şi viaţă şi nu sunt acoperite de contracte colective de muncă standard (naţionale sau tip ITF)“, afirmă Mihălcioiu.
SLN oferă informaţii gratuite şi sfaturi profesionale tuturor navigatorilor în privinţă condiţiilor de muncă de la navele unde urmează să fie angajaţi în speranţa că astfel de situaţii să fie evitate.
Pe aceeaşi temă:
Marinarul român răpit în Nigeria a fost eliberat. Cum au atacat piraţii nava
Noi informaţii despre marinarul român răpit în Nigeria. Ce drepturi au navigatorii în zonele de risc