Bilanțul drogurilor pe litoral, în minivacanța de 1 Mai. Aproape 150 de persoane depistate cu substanțe interzise
0Jandarmeria Mobilă Constanța a prezentat bilanțul activităților desfășurate în minivacanța de 1 Mai pe litoral, moment în care s-a deschis oficial și sezonul turistic 2023 de la Marea Neagră.

„După șase zile în care am fost la datorie zi și noapte în stațiunile Mamaia și Costinești, pe timpul defășurării celor două festivaluri de amploare (Sun Waves și Beach, Please n.red.)unde peste 85.000 de persoane s-au putut bucura de muzică și atmosferă în siguranță, dar și alături de colegii din cadrul IPJ Constanța în dispozitivul de menținere a ordinii publice, vă prezentăm bilanțul activităților desfășurate”, transmite gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.
jandarmii anunță că au fost oprite din a participa la evenimente un număr de 143 de persoane asupra cărora au fost depistate substanțe care prezentau suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise.
„Menționăm că celor 143 de persoane depistate, le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope, iar bunurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor”, adaugă jandarmii.
De asemenea, urmare a celor depistate pe timpul desfășurării festivalurilor, efective din cadrul structurii de acțiuni speciale a Grupării Mobile au asigurat protecția procurorilor D.I.I.C.O.T. Constanța și a lucrătorilor B.C.C.O. Constanța pe timpul puneri în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară.
Totodată, alături de polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii Grupării Mobile au participat la constatarea unui număr de cinci fapte de natură penală pentru violență domestică, deținere de substanțe interzise și înșelăciune cu brățări de acces la festivalul desfășurat în Costinești.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, Gruparea Mobilă menționează că au fost aplicate 12 sancțiuni în valoare de 12.500 de lei și un avertisment persoanelor care au încălcat normele de conviețuire socială.
DIICOT a anunțat că un cetăţean britanic şi unul slovac au fost depistaţi de poliţişti, duminică, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, în timp ce ar fi oferit spre vânzare droguri de risc şi mare risc, ei fiind ulterior arestaţi preventiv.
De asemenea, peste două kilograme de droguri de mare risc şi diverse sume de bani în lei şi valută au fost depistate de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare efectuate în Mamaia Nord.