Autorităţile au stopat construirea satului de vacanţă de la Corbu. Ce nereguli grave au descoperit organele de control la fundaţiile căsuţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţii pe teritoriul Rezervaţiei Delta Dunării FOTO Garda de Coastă
Construcţii pe teritoriul Rezervaţiei Delta Dunării FOTO Garda de Coastă

În urma unui control la complexul turistic de pe plaja Corbu, oameni ai legii şi reprezentanţi ai Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au somat investitorul să înceteze lucrările la complexul de lux. Specialiştii au descoperit faptul că pilonii şi planşeele erau din beton armat, lucru interzis.

La 10 martie 2022, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Constanţa şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au efectuat un control în zona Corbu. 

Cu această ocazie s-a descoperit faptul că, în faza de execuţie a celor 24 de corpuri de locuinţe, nu au fost respectate prevederile acordului de mediu.

Prin urmare, reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii au dispus oprirea lucrărilor, în urma constatării unor neconformităţi, iar beneficiarul investiţiei a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 50.000 de lei, precum şi măsura complementară de sistare a activităţii de construire a imobilelor, desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenurilor la stare iniţială, anunţă IPJ Constanţa.

Specialiştii care au verificat stadiul lucrărilor spun că investitorul nu a respectat prevederile cuprinse în avizul de mediu. Astfel, fundaţiile construcţiilor au fost realizate din piloni de beton armat, deşi în acord se specifica faptul că aceştia trebuia să fie metalici. 

Planşeele erau din placă de beton şi nu din grinzi de lemn, iar toţi stâlpii şi grinzile erau din beton armat. 

Garda de Mediu a transmis investitorului faptul că este obligat să desfiinţeze lucrările şi să aducă terenul la starea iniţială. Termenul limită este data de 15 aprilie 2022.

Construcţii Corbu FOTO Garda de Mediu

Autorităţile au dat toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru ridicarea unui complex turistic pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în ciuda faptului că potrivit OUG nr. 57/ 2007, „sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot genera poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ“. 

Pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare ar fi urmat să se ridice un sat de vacanţă compus din 24 de căsuţe cu regim de înălţime p+1, restaurant, SPA, drumuri şi parcări, titularul proiectului fiind SC Logis Project SRL. 

Prefectura Constanţa a anunţat că a atacat în instanţă autorizaţia de construire a complexului imobiliar de pe plaja Corbu, în urma unui raport transmis de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. 

Vă mai recomandăm:

Pe plaja virgină de la Corbu se ridică un complex turistic de lux. Un parlamentar solicită Guvernului un control

Jurnal de Vacanţă. Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite