Arhiepiscopia Tomisului, despre cununia la mănăstire a lui Ilie Năstase. BOR interzice călugărilor să facă astfel de slujbe
0
Încă din anul 2013, Patriarhia Română interzice oficierea Tainei Nunţii sau Botezului în mănăstiri. Acestea pot fi făcute doar în bisericile de parohie (de mir) sau în catedralele eparhiale.
Constănţeanca Ioana Simion (43 de ani) şi Ilie Năstase (74 de ani) s-au cununat religios, anunţă jurnaliştii de la Click. Pentru Ilie Năstase este cea de-a cincea căsătorie.
Cuplul i-a avut ca naşi pe Ioana şi Ciprian Marica, iar petrecerea de nuntă s-a desfăşurat în Mamaia, în zona Caelia Beach, administrată chiar de fostul fotbalist.
În imaginile apărute în spaţiul public se vede că slujba a avut loc la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din comuna Crucea, judeţul Constanţa. De altfel, Ioana Simion a postat şi alte poze, de la finalul lunii mai 2020, în care ea cu Ilie Năstase sunt naşi de botez, taina fiind săvârşită la aceeaşi mănăstire.
În anul 2013, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a stabilit că oficiera cununiilor se va face doar în bisericile de parohie, nu în mănăstiri.
„În Patriarhia Română, potrivit sfintelor canoane, Taina Cununiei şi Taina Botezului se vor oficia doar în biserică (de mir) sau în catedralele eparhiale care nu sunt deservite de cler monahal; În cazurile de forţă majoră (biserica în restaurare, în consolidare sau imobilitate a mirilor), pentru obţinerea dispensei chiriarhale în vederea oficierii Tainei Cununiei în afara locaşului de cult, cererile vor fi însoţite de recomandarea preotului care va săvârşi Taina Cununiei, împreună cu toate documentele justificative în susţinerea motivelor invocate”, se arată în decizia Sinodului.

Ilie Năstase, Ioana Simion şi părintele Ilarion - botez la manastirea Crucea FOTO: FB/Ioana Simion
De asemenea, aceeaşi hotărâre de Sinod spune că: „potrivit tradiţiei Bisericii noastre (Îndreptarea legii din 1652, glava 135 – şi ieromonahul, adecă popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că aceasta este fără de lege şi fără de cale şi nu se cuvine. Pe unul ca acela-l canonesc dumnezeieştii părinţi cu lipsă de preoţia lui) şi sfintelor canoane (6 ap., 3 IV ecum, 10 VII ecum.), Taina Cununiei nu se va oficia în mănăstire, ci doar în bisericile parohiale (de mir), excepţie făcând catedralele centrelor eparhiale, atunci când nu sunt deservite de cler monahal.”
Reporterii „Adevărul” au solicitat Arhiepiscopiei Tomisului un punct de vedere lămuritor pentru această situaţie. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt, a răspuns: „cununia e o slujbă privată, cum spun şi ordonanţele militare. Deci...nu avem informaţii cu caracter public acolo. Năstase îşi poate lămuri singur problema”.
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, unde preot este părintele Ilarion, fost director de bancă, este în jurisdicţia Arhiepiscopiei Tomisului.
Pe aceeaşi temă: