Agenții economici din stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, puricați la taxa de protecție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamaia, gârbovită de taxe
Mamaia, gârbovită de taxe

Agenții economici din stațiunea Mamaia și Sat Vacanță mai au la dispoziție puțin timp pentru a achita taxa privind creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice şi taxa pentru irigaţii spaţii verzi.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa demarează o amplă campanie de verificare pe teren a modului în care persoanele juridice din Mamaia şi Sat Vacanţă respectă reglementările legale cu privire la declararea taxei privind creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice şi a taxei pentru irigaţii spaţii verzi.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, toţi contribuabilii persoane juridice şi persoane fizice autorizate care îşi au sediul, respectiv puncte de lucru în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă datorează taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice.
Sunt exceptaţi de la plata taxei contribuabilii ce au în administrare complexe hoteliere, aceştia datorând taxa numai pentru suprafeţele destinate activităţilor de alimentaţie publică şi spaţiilor comerciale. De asemenea, taxa nu se încasează pentru amplasamentele de pe plajă, indiferent de activităţile ce se desfăşoară pe plajă. Taxa se achită integral până la data de 01.07.2012.

Taxa pentru irigații spații verzi

Totodată contribuabilii care deţin în proprietate sau folosinţă spaţii de cazare în staţiunea Mamaia datorează taxa pentru irigaţii spaţii verzi. În cazul în care spaţiile de cazare sunt administrate de către o altă persoană decât proprietarul (în baza unui contract de închiriere, leasing, asociere în participaţiune, locaţie de gestiune etc.) obligaţia declarării şi a plăţii taxei incumbă celui ce administrează în mod concret facilitatea de cazare. Cuantumul taxei este de 31 lei/loc de cazare/an. Depunerea declaraţiei şi achitarea taxei pentru deţinătorii de spaţii de cazare se va face până la data de 15.07.2012.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite