12 ani de la moartea „Duhovnicului Dobrogei“. Cum l-a urmărit Securitatea în chilia sa pe Arsenie Papacioc zis „Bărbosul“

0
Publicat:

La 19 iulie, când se împlinesc 12 ani de la moartea părintelui Arsenie Papacioc, supranumit „Duhovnicul Dobrogei“, Școala și Grădinița Brâncovenească organizează o serie de evenimente pentru comemorarea acestuia.

Arsenie Papacioc
Arsenie Papacioc

Slujba de pomenire va începe la ora 8.30 și va fi oficiată la Mânăstirea ,,Sfânta Maria" din Techirghiol, locul în care Pr. Arsenie Papacioc a slujit ca duhovnic timp de 35 de ani. Ziua dedicată comemorării Părintelui Arsenie Papacioc se va încheia cu un simpozion și o lansare de carte, ce se vor desfășura, începând cu ora 17.00, la Restaurant Dorna Mamaia.

La evenimente au fost invitați: IPS Teodosie, Arhim. Andrei Tudor, Ierom. Ilarion Dan, Protos. Iustin Petre, Ierom. Iustin Dănilă, Maica Fevronia, Pr. Cezar Axinte.

Anghel Papacioc s-a născut la 15 august 1914, fiind al şaptelea copil al familiei sale. A fost un elev foarte bun la şcoala primară, iar ulterior a urmat Şcoala de Arte şi Meserii, secţia Sculptură, din cadrul Liceului industrial nr. 16 Bucureşti. În 1933, Anghel Papacioc s-a înscris în Mişcarea legionară, în cuibul „Iancu Jianu“ din comuna natală.

Ulterior, a plecat în Capitală, unde a participat ca voluntar în tabăra legionară din Bucureştii Noi. La înfiinţarea partidului „Totul pentru ţară“, el a fost numit şef al organizaţiei legionare Sector 4 Verde Bucureşti. În 1935, a devenit şeful educaţiei legionare în judeţul Ialomiţa. 

Arsenie Papacioc a trecut prin închisorile comuniste din Braşov, Aiud şi Jilava, fiind eliberat în 1964. Apoi, a luat din nou calea monahiei. A fost preot slujitor la mănăstirea Cernica, stareţ la mănăstirea Cheia, econom la mănăstirea Căldăruşani şi duhovnic la Mănăstirea dintr-un Lemn. 

În anul 1976, patriarhul Justinian l-a trimis la mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol, locaşul de cult unde avea să devină cel mai iubit duhovnic al Dobrogei. 

Imediat după venirea marelui duhovnic în Dobrogea, Serviciul Judeţean de Securitate Constanţa a întocmit o notă privind „măsurile ce vor fi întreprinsă în D.U.I. „Bărbosul” (numele de cod dat părintelui Arsenie), notă aprobată de locotenent-colonelul Alexandru Suciu, şeful serviciului. 

image

„Fiind un obiectiv important pe linia problemei, avem deja în plan instalarea mijloacelor speciale la schitul (casa de odihnă) Techirghiol, ocazie cu care vom analiza şi posibilitatea instalării acestora şi în chilia obiectivului”, se arată într-o notă a Securităţii. Microfoanele urmau să fie instalate cu ocazia unei renovării.

Pe lângă microfoane sau informatorii infiltraţi în jurul părintelui Arsenie Papacioc, securitatea avea în plan să „stabilească persoanele femei la care se deplasează şi cu care are relaţii amoroase”, după care ar fi urmat filajul acestora şi obţinerea de materiale compromiţătoare. Totodată, nu erau uitaţi nici foştii deţinuţi de la Aiud cu care Arsenie Papacioc a împărţit celula, unii dintre ei urmând a fi folosiţi pentru obţinerea de informaţii cu privire la viaţa şi activitatea duhovnicului. 

Nota securităţii, întocmită în 9 septembrie 1976, cuprinde şi câteva pasaje cu aprecierile ofiţerilor legate de viaţa părintelui Arsenie. „Deşi bigot, totuşi în mod ascuns duce o viaţă libertină, părăsind în multe ocazii mănăstirile şi plecând pentru a se distra sau a se întâlni cu rude, femei sau cunoştinţe”, se arată în nota privind măsurile ce vor fi întreprinse în dosarul de urmărire informativă „Bărbosul”. 

Tot la Techirghiol, sursa ”Ana”, identificată în dosarele securităţii ca fiind călugăriţă la această mănăstire, informa securitatea, în luna aprilie 1982, că pe duhovnic îl caută foarte multă lume, în special femei. ”Aceste persoane vin să le citească pentru diferite boli, pentru aşa-zise farmece, de împăcare în familie, de despărţire, de căsătorie. Fiind prea multe pentru a le trata separat, le strânge la un loc pe toate şi le citeşte”.

În urma părintelui Arsenie Papacioc au rămas nenumărate predici şi sfaturi duhovniceşti menite să călăuzească viaţa oricărui creştin. 

1. Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători. Față de El și față de noi, de mântuirea sufletului nostru.

2. Cine se roagă numai când se roagă, acela de fapt, nu se roagă.

3. Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…

4. Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos.

5. Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? Este acela ce primește tot ca pe un Dar de Sus și plin de recunoștință mulțumește necontenit.

6. Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi!

7. Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte multe, de scuze, de tot soiul de explicaţii, ci de INIMILE noastre!

8. Sfatul cel mai important: iubeşte, iubeşte, iubeşte cu tot sufletul, iubește şi… iartă!

9. Concepţia altor religii diferă faţă de creştinism prin aceea că vor să scape de suferinţă. În ortodoxie, numai prin suferinţă te curățești și scapi de suferinţa cea adevărată și veșnică.

10. Nici bogăţia nu este un păcat, nici sărăcia nu este o virtute. Conteaza dreapta așezare a omului în folosirea lor.

11. Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează curând Învierea lor.

12. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite