Zece cărţi pe care trebuie să le citeşti în toamna aceasta. Cele mai noi apariţii editoriale, elogiate de criticii literari
0Odată cu toamna au început şi festivalurile de carte, ocazie cu care cititorii îşi fac loc în biblioteci pentru noi volume. Pentru a-i ajuta să aleagă mai uşor, “Adevărul” l-a rugat pe Gabriel Bota, unul dintre organizatorii Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), să recomande 10 apariţii editoriale de neratată în toamna aceasta.
1. Alessandro Baricco “Mireasa tânără”
“Cu magia, delicateţea şi virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune în Mireasa tânără o neobişnuita poveste de dragoste, între doi tineri meniţi unul altuia încă din copilărie, recreând în acelaşi timp o lume gata să se năruie. Critica italiană a plasat romanul în seria cărţilor de mare succes ale autorului.
În aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată în arta iubirii în scene de un splendid erotism difuz. Alături de ea, în centrul naraţiunii lui Baricco trăieşte un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar întâlnit, din rândul cărora se detaşează Unchiul şi servitorul Modesto. La răstimpuri însă, îşi face apariţia un personaj improbabil şi surprinzător: naratorul, ale cărui nelinişti se materializează în povestea însăşi, conferind cărţii aura reflecţiei asupra meseriei de a scrie”, se arată în prezentarea cărţii de către Editura Humanitas.
2. Mircea Cărtărescu - “Solenoid”
„Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele. In viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. Aş fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor. Aş putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine. Vreau să scriu un raport, deşi nu ştiu încă în ce fel şi ce-am să fac cu paginile astea. Nu ştiu nici dacă e timpul potrivit pentru asta. Incă n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenţă, faptele mele sunt vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieţi, mici crevase, mici inadvertenţe. Formele astea informe, aluziile şi insinuările, accidentele de teren uneori insignifiante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin şi obsedant, au nevoie de o formă ea însăşi nouă şi neobişnuită ca să poată fi relatate. Nu roman şi nici poem, căci ele nu sunt ficţiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindcă multe dintre faptele mele sunt singularităţi ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minţii mele“ - astfel îşi prezintă Cărtărescu volumul.
3. Franco Moretti “Grafice, hărţi, arbori. Literatura văzută de departe
“Franco Moretti mi se pare, negreşit, cel mai important nume care s-a impus în studiile literare în decursul ultimelor trei decenii. Altfel spus, el este deja (şi, desigur, deocamdată) cel mai important critic literar al mileniului trei. E drept că o aserţiune atât de categorică suscită din capul locului discuţii – şi, în egală măsură, contraargumente de ordin cantitativ pe care probabil că le-ar agrea Moretti însuşi . Cred însă că de alţi critici, impactul de lungă durată al abordărilor propuse de Moretti nu doar că nu s-a epuizat, dar el e încă departe de a fi atins creasta valului. Lăsând însă futurologia la o parte, cum se explică succesul de până acum al cercetărilor lui Moretti? Un prim răspuns ţine de chiar extensia preocupărilor sale, care juxtapun şi totodată pun la lucru marxismul, teoria evoluţionistă, world-systems analysis, geografia culturală, studiile cantitative, teoria reţelei şi, nu în ultimul rând, numeroase metode preluate din câmpul studiilor literare. Probabil că, exceptându-l pe Roland Barthes, niciun alt comentator al literaturii de după al Doilea Război Mondial nu a mai încercat să cartografieze teritorii atât de diverse şi de eterogene precum acelea pe care se mişcă, de cele mai multe ori cu o nonşalanţă de invidiat, criticul italian. Din acest unghi, alegerea volumului La letteratura vista da lontano (2005) ca primă traducere a lui Moretti în limba română pare inevitabilă. Pe de o parte, după cum recunoaşte autorul însuşi, această cărticică de aproximativ 100 de pagini reprezintă „cea mai criticată scriere” a sa, generând, uneori chiar înainte de publicarea celor trei studii sub formă de volum, nu doar o cascadă de comentarii polemice, ci şi o altă carte menită a servi drept ghid pentru înţelegerea efectelor ei. Pe de altă parte, Grafice, hărţi, arbori constituie un adevărat raccourci al criticii lui Moretti, care a evoluat, de-a lungul unui singur deceniu, de la teoria evoluţionistă la geografia culturală şi apoi la analiza cantitativă a datelor .” - prezentarea cărţii de Editura Tact (Andrei Terian)
4. Alex Văseiş - volum de poezii- “Oana Văsieş”
Alex Văsieş s-a născut pe 14 iunie 1993, la Bistriţa. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde în prezent studiază ca masterand. În 2012, a debutat cu volumul Lovitura de cap, publicat de Casa de Pariuri Literare, obţinînd Premiul USR Cluj pentru debut.
5. “Antologia tinerilor peoţi maghiari din România” tradusă Andrei Dosa
Autori incluşi în volum: Andre Ferenc, Fischer Botond, Gondos MAria Magdolna, HorvAth Benji, GothAr TamAs, Kali Agnes, KulcsAr ArpAd, Varga LAszlo EdgAr, ZalAn Serestely. Traducere de Andrei Dosa. Îngrijitorul ediţiei: Ştefan Baghiu. Grafică: Ana Toma. Editor: Claudiu Komartin (Casa de Editură Max Blecher, 2016)
6. Andrei Codrescu - “Arta uitării”
“Andrei Codrescu, poetul, devine instrument de măsurare existenţială, polimorf. Poetry is the art of last words / poezia este arta ultimelor cuvinte – poezia este singura care mai poate conţine cuvintele adevărate, ceea ce au fost cuvintele, ultimele cuvinte ale lumii şi ale omului. Miza filosofică a cotidianului, cu poveşti şi lucruri, este o altă dimensiune a artei uitării pe care Andrei Codrescu o transcrie şi comentează cu o melancolie (auto)ironică, apoi cu focuri de artificii, dar şi cu dinamită, într-un one-man-show de neuitat”, scrie despre carte scriitoarea Ruxandra Cesereanu.
7. Adrian Alui Gheorghe “Luna zadar”
„Luna Zadar este romanul unui rebel fara cauza care traieste intr-o lume-azil, fara limite, globalizata. Albert, un melancolic paradoxal, transforma dramaticul in fantasmagorii, sperind cu patima ca doar delirul cuvintelor poate inlocui viata. Adrian Alui Gheorghe experimenteaza poetic si teatral deopotriva, in doze bine echilibrate stilistic, schimbind macazul absurdist cu cel istoric si invers, cauta sa converteasca transa in tristete si iubirea in aventura picaresca. Sub semnul unui Kafka superstar, niste specialisti ai nimicului dau o sansa vietii aflind un antidot in fictiunile spontane care se substituie realitatii. De la arhivele Securitatii la fauna interlopa iugoslava, din oglinzile expatriatului la cele ale fiului pornit in cautarea tatalui, nimic nu pregateste decisiv sensul unei vieti. Poate doar un cintec talisman ce spar-ge zidurile identitare si care spune ca tristetea e tamaduitoare. Adrian Alui Gheorghe scrie despre si pentru cei ce traiesc boala fericirii nu mai departe de conventia amagitoare ce-o defineste. Luna Zadar e totodata povestea unei initieri in care personajul strabate, de fapt, drumul invers.” (Marius Mihet)
8. Silviu Ciocanelli - Scrum
“Forma liricului din poezia lui Silviu capătă contur expresiv, lumea este percepută senzorial, simţurile se ascut şi prefigurează poetul care fiinţează în realitatea pe care o observă contemplator, cu o anumită acuitate. Este o viziune originală, pe care Silviu Ciocanelli o transfigurează artistic într-o explozie de imagini în care metafora ambiguizează şi se ambiguizează în poezii precum Promenadă, Matineu, Am doi ochi. Sunt orb, Număr timp, PS.
Căutarea sinelui, iubirea, regresia în copilărie, muzica şi dorinţa de a materializa legătura cu Divinitatea, prin negare sau căutare, formează tematica poeziilor lui Silviu şi descoperă, prin lectură, un suflet, până la urmă, frumos prin profunzime şi sinceritate.
Poezia Scrum, datată în 4 octombrie 2015, este un strigăt deznădăjduit al nevoii de singurătate, al unei rupturi ce s-a dovedit premonitorie. Citind-o, te impresionează prin versul simplu, dar atât de concentrat, prin articularea unei stări intense individuale, ce trece cu uşurinţă de la singularitate la pluralitate, la colectivitatea verbului de existenţă: „suntem – am fost/ Totul“. (Cristina Ionescu, profesoară de limba şi literatura română/dirigintă)
9. Răzvan Voncu - “Arhitectura memoriei. Studii de istorie literară clasică şi contemporană”
A apărut recent, în critica noastră, o tendinţă de renunţare la lectura estetică a textului literar, în temeiul fals al inexistenţei unui (unic) gust public.
Argumentul este că această lectură estetică ţine de o epocă revolută şi de o perspectivă elitistă asupra discursului public, în timp ce astăzi am avea de-a face cu un spaţiu intelectual „pluralist”, căruia ar trebui să-i corespundă o lectură „pluralistă” a operei literare. Noţiunea de gust public este considerată o expresie a acestui spirit elitist, o formă de totalitarism spiritual, ce trebuie respinsă în numele „valorilor democratice ale post-umanismului”.
Lăsând la o parte erorile de judecată, lipsa de informaţie şi fracturile de logică din argumentele celor care promovează această tendinţă, care îi duc către generalizări pripite şi concluzii vădit eronate, trebuie spus că gustul public nu a fost niciodată o structură unilaterală şi cu atât mai puţin una elitistă. De asemenea, criticul nu are niciodată o reprezentare instantanee, unică, a acestui gust public, ci doar – în cazul în care e foarte bun – o intuiţie a unei tectonici virtuale, care îi permite să aproximeze eventualele trasee pe care acesta va evolua. Doar istoricul literar, beneficiind de factorul timp şi de istoricitatea fenomenelor trecute, poate configura cu o relativă precizie codul literar al unei epoci. Asta, desigur, dacă suntem atenţi la avertismentul discret strecurat de G. Călinescu în Tehnica criticii şi a istoriei literare: punctul de vedere al istoricului literar, subiectiv cu necesitate, nu poate totuşi face abstracţie de evidenţe, cât timp el este obligat să ţină cont de toată informaţia literară şi culturală disponibilă.
Arhitectură a memoriei, istoria literară este un spectacol al permanenţei lecturii critice, ca nutrient indispensabil şi catalizator al procesului (al)chimic din care se constituie gustul public. (Răzvan Voncu)
10. George Arion - Crime sofisticate
Bucuresti. Un sir de crime, al caror mobil este imposibil de explicat, produce panica in orasul de pe malurile Dambovitei. Singura legatura intre victime - prezenta lor in emisiunea tv Steaua norocului, realizata cu farmec de catre frumoasa Alma Soran. Insasi moderatoarea primeste amenintari cu moartea, cerandu-i-se sa renunte la show-ul sau de mare audienta. Va abandona ea un format de emisiune care a propulsat-o in postura de indragita vedeta ? Vor reusi anchetatorii, condusi de catre criminalistul Luca Pinte, sa puna mana pe ucigas? Si cum se va termina scandalul de la Loto, unde acumularea unui pot urias, in urma multor saptamani fara castigatori ai marelui premiu, creeaza suspiciuni? Situatia aceasta are vreo legatura cu asasinatele?
Barintown. Un oras din SUA. Mai multi prieteni se strang, seara de seara, intr-o crasma ospitaliera. Beau, joaca darts, biliard, table si compun povestiri pe care le imagineaza pornind de la scrierile marelui fizician Stephen W. Hawking. Istorii cu final imprevizibil, la frontiera dintre policier, SF si horror. Dar bucuria de a trai o experienta uimitoare le e de scurta durata. La un moment dat, nelinistea se insinueaza in spatiul pe care l-au creat si pe care il socotesc protector. Experienta pe care o cunosc din clipa aceea e devastatoare. Insa Raul care i-a cuprins in mrejele lui isi are originea la Bucuresti.
Crime sofisticate. Un thriller ca un cocteil exploziv, creat de catre un George Arion mai inventiv ca niciodata. Un pas mic pentru literatura, un pas urias pentru romanul politist romanesc.- descrierea făcută de Editura Tritonic
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
