VIDEO Trei zile de comedie la Salina Turda. Turiştii vor putea admira frumuseţile salinei şi vor viziona gratuit scurtmetraje din Festivalul Comedy Cluj
0Una dintre noutăţile cele de-a cincea ediţii a singurul festival de comedie din ţară, Comedy Cluj, este seria de scurtmetraje care vor fi proiectate la sfârşitul săptămânii viitoare la Salina Turda.
După ce a fost gazda unor concerte şi spectacole de teatru, Salina Turda va deveni, pentru trei zile - 19, 20 şi 21 octombrie, un cinematograf unde vor fi proiectate scurtmetraje din cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.
„Pe parcursul a trei zile, 19, 20 şi 21 octombrie, vom proiecta scurtmetraje la Salina Turda. Accesul la proiecţii va fi liber pentru toată lumea care este acolo. Salina percepe o taxă de intrare, dar accesul la scurtmetraje va fi liber. Este un proiect pilot pe care, în funcţie de feedback-ul primit, ne gândim să-l extindem anul viitor”, a afirmat Horaţiu Dan, directorul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.
Acesta mai spune că Salina Turda este un spaţiu neconvenţional foarte potrivit pentru proiecţii de filme:
„Este un spaţiu unic, la nivelul României. Am avut mai multe aspecte în vedere: spaţiul în primul rând, să oferim posibilitatea şi turiştilor de a participa în festival, dar totodată am considerat că o atmosferă mai relaxată, în care cineva vizitează un obiectiv turistic se potriveşte cu atmosfera relaxată pe care ne-o dorim în festival“.
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va avea loc între 11 şi 20 octombrie. Proiecţiile filmelor vor fi la cinematograful Florin Piersic, Victoria, Klausenburg cafe, Casa Tiff şi la Casa de Cultură a Studenţilor.
Mai puteţi citi:
Oana şi Amza Pellea vor fi premiaţi la Festivalul Internaţional Comedy Cluj
FOTO Frumuseţile neştiute ale Clujului. Bonus: o călătorie spre centrul pământului