VIDEO Silviu Purcărete le prezintă clujenilor primul său film „Undeva la Palilula“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelicula „Undeva la Palilula“ va rula în cinematografe de vineri, 20 aprilie (foto: http://www.undevalapalilula.ro)
Pelicula „Undeva la Palilula“ va rula în cinematografe de vineri, 20 aprilie (foto: http://www.undevalapalilula.ro)

Pelicula „Undeva la Palilula", în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentată luni, 23 aprilie, clujenilor, în două proiecţii de gală la Teatrul Maghiar de Stat, de la orele 17.00 şi 20.00. Vor veni şi regizorul şi membri ai echipei.

Pelicula „Undeva la Palilula" reprezintă debutul cinematografic al cunoscutului regizor de teatru, fiind un proiect care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Filmul va rula la Cluj, la Cinema Victoria și Cinema City. Doritorii îşi vor putea cumpăra, de la Teatrul Maghiar de Stat, un bilet, care costă 15 lei, la cele două proiecţii de gală ale filmului.

Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, costumele - de Lia Manţoc, iar muzica de Vasile Şirli. Directorul de imagine al filmului este Adrian Silişteanu. Filmul este produs de Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu fiind producător executiv. Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum: Áron Dimény (actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), George Mihăiţă, Constantin Chiriac, Răzvan Vasilescu, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii. Horaţiu Mălăele, Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori.

Despre film

Filmul spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică. Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină.

„Palilula este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasă cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema", se arată în prezentarea filmului.

Silviu Purcărete este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru din România şi Europa. Are o experienţă de peste 30 de ani în domeniu. E membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, deţinător al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală în 1995 şi al Premiului pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh 1991).

Spectacolul „Faust", realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, a fost unul din capetele de afiş ale Festivalului de la Edinburgh 2009, cel mai mare eveniment de gen din lume.

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite