VIDEO Cum va arăta autostrada care se ridică din apele Oceanului Indian. E construită de francezi în Insula Reunion şi costă peste 1,5 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai spectaculoase autrostrăzi din lume se construieşte în jurul insulei Reunion, teritoriu care aparţine Franţei. Susţinută de uriaşe coloane, şoseaua se aventurează în apele Oceanului Indian şi este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dificil de realizat.

În timp ce România nu reuşeşte să finalizeze de aproape 20 de ani o autostradă banală precum Autostrada Transilvania, tehnologia şi progresul îşi dau mâna în alte zări, iar de aici rezultă proiecte uimitoare, culmea şi realizabile.

Un astfel de proiect este cel al noii autostrăzi care va înconjura insula Reunion. Lucrările reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru inginerii francezi, iar specialiştii spun că rivalizează ca dificultate cu Canalul Mânecii, care leagă Franţa de Marea Britanie, pe sub mare. 

De ce au nevoie de o nouă autostradă

Habiter la Reunion scrie că noua şosea de mare viteză a fost botezată Route du Littoral şi ar urma să fie finalizată în 2020. Autostrada va avea câte trei benzi pe fiecare direcţie şi va conecta Saint Denis, capitala administrativă a regiunii La Réunion, cu La Possession. 

Route du Littoral a fost proiectată să înlocuiască drumul existent care leagă portul comercial Pointe des Galets de capitala Saint-Denis şi de aeroportul internaţional Roland Garros. Anual, drumul existent este închis de până la 40 de ori pe an din furtunilor puternice care cauzează frecvent alunecări de teren.

Imagine indisponibilă

Aşa arată segmentul din Route du Littoral care a fost finalizat până în prezent. FOTO: cadden.fr

   

Proiectul este realizat de consorţiul francez Bouygues Travaux Publics, VINCI Construction Grands Projets, Dodin Campenon Bernard şi Demathieu Bard Construction, iar proiectanţii dau asigurări că autostrada va face faţă unor furtuni puternice şi valurilor care pot ajunge la 10-12 metri înălţime. 

Desfăşurare enormă de forţe

Unul dintre aspectele cele mai complexe ale lucrării este construirea viaductului de 5,4 kilometri, astfel că o porţiune importantă de autostradă se va ridica spectaculos din apele Oceanului Indian. În plus, constructorii realizează două diguri în ocean, unul de un kilometru şi altul de 5,3 kilometri, pentru a ţine la respect valurile uriaşe. 

Costurile şi desfăşurările de forţe sunt şi ele pe măsură. Valoarea proiectului a fost estimată la 1,66 miliarde de euro, pentru cei 12.5 kilometri de autostradă, iar peste 4.500 de muncitori lucrează pe şantier. Având în vedere faptul că Insula Reunion  este departament de peste mări şi parte integrantă a Republicii Franceze, peste o jumătate de miliard de euro sunt asiguraţi direct de la bugetul central francez. De asemenea, o bună parte a sumei este suportată direct de bugetul Insulei Reunion (669 de milioane de euro), iar 151 de milioane de euro reprezintă fonduri europene.  

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite