Vânzătorii ambulanţi din Cluj au primit amenzi pentru comerţ neautorizat
0Nouă persoane au fost depistate că desfăşurau activităţi comerciale în locuri neautorizate, după ce poliţiştii au desfăşurat acţiuni de control în zone precum pieţele Mihai Viteazu, Gării, Mărăşti şi în faţa magazinului Profi, din cartierul Grigorescu.
Vânzătorii ambulanţi au fost sancţionaţi, iar valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 950 de lei. Marfa acestor comercianţi ilegali a fost confiscată şi distrusă de poliţiştii locali de la Serviciul Inspecţie comercială, împreună cu echipa de intervenţie din cadrul Serviciului ordine şi siguranţă publică.
O altă acţiune a poliţiştilor din cadrul Serviciului Inspecţie comercială a vizat desfiinţarea gheretelor care ocupau abuziv domeniul public al municipiului. În ultima săptămână au fost desfiinţate trei astfel de gherete, una, pe cale administrativă, amplasată pe strada Observatorului f.n. (staţia RATUC „Gheorghe Dima"), iar celelalte două, situate în Piaţa Liebknecht f.n., au fost ridicate de către proprietari, în urma somaţiilor transmise de Primărie.