Ucigaşii româncei incendiate în restaurantul „Transilvania“ din Paris ajung în instanţă. Acuzaţiile aduse şi când este aşteptat verdictul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina a murit în chinuri înfiorătoare, după ce a fost incendiată de o bandă de infractori
Doina a murit în chinuri înfiorătoare, după ce a fost incendiată de o bandă de infractori

Patru bărbaţi acuzaţi de incendierea unui local cu specific românesc de la periferia Parisului vor ajunge marţi, 18 februarie, în faţa judecătorilor francezi. Un al cincilea a fost deja judecat şi condamnat la 11 ani de închisoare.

În seara de 11 iunie 2017, trei bărbaţi având chipurile acoperite cu cagule au dat buzna în restaurantul „Transilvania” din Aubervilliers, un orăşel-satelit al Parisului. Fără să stea pe gânduri şi fără niciun motiv, aceştia au aruncat coktailuri Molotov, iar apoi le-au stropit cu benzină pe cele două chelneriţe, ambele românce, şi pe colegul lor, Mihail, care a încercat în zadar să se opună. La fel de rapid, indivizii le-au dat foc şi s-au făcut nevăzuţi, nu înainte de a bloca uşile restaurantului, pentru ca toţi cei aflaţi în interior să ardă, notează Le Parisien.

Cele două chelneriţe, Doina (21 de ani) şi Lidia (19), au avut cel mai mult de suferit. Clienţii au fost salvaţi de un bărbat care locuia în apropiere şi care a avut prezenţa de spirit să spargă uşa blocată, însă pentru Doina a fost prea târziu. Ambele fete au ajuns în spital cu arsuri foarte grave, dar Doina nu a supravieţuit. Ceva mai norocoasă, Lidia a fost salvată de doctorii francezi, dar a rămas cu sechele ireversibile din cauza arsurilor care i-au afectat 85% din piele.

Un condamnat la închisoare, patru acuzaţi şi un nou proces

Poliţia franceză a reţinut în scurt timp un suspect, care a fost acuzat că ar fi comandat atacul. Nu este foarte clar care au fost motivele sale, dar surse din cadrul anchetei citate de presa franceză au vorbit despre o răzbunare sau despre un jaf nereuşit. O lună mai târziu, au fost reţinuţi alţi patru bărbaţi, iar unul dintre ei, un adolescent care avea pe atunci doar 15 ani, a fost între timp judecat şi condamnat la 11 ani de închisoare de o instanţă pentru minori. Tânărul va fi prezent şi la acest proces, dar în calitate de martor. „Nu a recunoscut faptele”, a spus Julien Larère-Genevoix, avocatul său, potrivit Le Parisien.

resturant transilvania paris

Restaurantul Transilvania a rămas închis de mai bine de trei ani. FOTO: Le Parisien

La proces vor fi prezenţi şi nouă români, inclusiv proprietara restaurantului, Iuliana, dar şi Lidia, tânăra care a fost practic desfigurată de flăcări. „A fost o tânără foarte frumoasă, focul a desfigurat-o”, a spus avocata ei, Charlotte Patrigeon. Focul a desfigurat-o.

Varianta unei răzbunări pare cea mai plauzibilă

De partea cealaltă, în boxa acuzaţilor se află şi Aboubakary, un bărbat în vârstă de 29 de ani, unul dintre clienţii obişnuiţi ai localului. Cel poreclit „Bouba” este acuzat că i-ar fi plătit pe ceilalţi infractori pentru a da foc restaurantului. Avocatul său, Steeve Ruben, susţine că bărbatul este nevinovat şi arată cu degetul spre doi dintre ceilalţi acuzaţi,

Doar unul dintre acuzaţi şi-a asumat fapta, dar nu în întregime. Samba (23 de ani) a recunoscut că a stropit barul cu benzină, dar neagă că ar fi vrut să ucidă sau să rănească pe cineva. Prin vocea avocatului Chloé Arnoux, el a transmis că intenţia sa era să ardă barul, fără ca cineva să aibă de suferit direct.

Presa franceză notează că Samba se ocupa cu traficul de droguri şi că i-ar fi impus proprietarului localului o taxă de protecţie. Între cei doi ar fi intervenit unele neînţelegeri, moment în care traficantul i-ar fi incendiat într-o primă fază maşina românului, pentru a-i transmite un semnal. Apoi, Samba ar fi trecut la represalii şi mai dure şi ar fi ordonat incendierea resturantului. Acum, el va trebui să le dea explicaţii judecătorilor şi riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă. Verdictul ar urma să fie dat pe 13 martie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite