„U“ Mobitelco învinge fără drept de apel la Timişoara şi este la o victorie de marea finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„U“ Mobitelco a surclasat în deplasare pe Elba Timişoara (86-63) şi a devenit principala favorită la calificarea în ultimul act al competiţiei.Cu Krstanovici şi Dykes în mare formă, echipa lui Ţenter a fost cu o clasă peste cea a gazdelor

Atmosferă incendiară în Sala Sporturilor „Constantin Jude“. Peste 2000 de suporteri, majoritatea fani ai echipei de fotbal Poli Timişoara, au oferit ingredientele necesare unei victorii a favoriţilor. Începutul de meci avea să sprijine teoria conform căreia publicul reprezintă un jucător în plus pentru echipele gazdă, iar timişorenii aveau un avans de 17 puncte (17-10). Ţenter şi-a mobilizat băieţii şi aceştia au egalat până la prima pauză a meciului.

Dykes a făcut spectacol

Timpul de repaos s-a dovedit a fi momentul psihologic al partidei, conducerea meciului fiind preluată apoi de clujeni. Kyndall Dykes a dorit din tot dinadinsul să arate că poate depăşi statutul de baschetbalist adus pentru a-l înlocui pe David Lawrence, accidentat grav. Americanul a dat totul pentru a demonstra că merită să fie păstrat şi după încheiera acestui sezon. Sfertul al doilea a fost la discreţia „alb-negrilor“, care au intrat cu avantaj la cabine, 46-40. După un start lansat în perioada a treia, clujenii au cedat iniţiativa, lăsând Elba să se apropie, dar finalul a fost unul de povestit nepoţilor.

Diferenţa înaintea ultimei pauze era deja de 12 puncte, iar în ultimul act jocul a curs într-o singură direcţie. Krstanovici nu putea să facă abstracţie de faptul că este considerat cel mai bun baschetbalist din campionatul intern şi nu şi-a stricat procentajul din acest sezon, egalându-l pe Dykes în fruntea marcatorilor. Cei doi au înscris aproape jumătate din punctele echipei (câte 21), iar finala este la doar o victorie de Cluj.

„Respectăm Elba, este o echipă foarte bună, cu jucători talentaţi, iar meciurile pot fi decise de cele mai mici amănunte. În această partidă am reuşit să le anihilăm arma principală, aruncarea de trei puncte, şi astfel am câştigat. Urmează alt meci şi dacă nu ne concentrăm şi nu păstrăm aceeaşi atitudine, diferenţa de 20 de puncte ar putea fi în favoarea timişorenilor. Trebuie să fim foarte atenţi“, a declarat Branco Cuic, marcator a 11 puncte în întâlnirea de aseară.

Cu 2-1 la general, „U“ Mobitelco poate intra mai relaxată în meciul al patrulea, programat astăzi, de la ora 18.00, deşi o nouă victorie i-ar scuti de emoţii pe înfocaţii fani în privinţa calificării în ultimul act. Acolo, CSU Ploieşti îşi aşteaptă deja adversarul, reuşind calificarea după primele trei partide cu Gaz Metan Mediaş. 

Ţenter, mulţumit de apărare

După întâlnire, Marcel Ţenter şi-a felicitat echipa şi a declarat că principala cheie a meciului a fost apărarea. Acesta îşi îndeamnă elevii să rămână la fel de concentraţi şi în jocul de astăzi. „A fost o victorie muncită, dar asta nu înseamnă nimic mai mult decât 2-1 la scorul general. Mâine vom fi la fel de concentraţi, trebuie să fie aşa. Am mai spus, în play-off se poate pierde uşor un meci acasă, aşa am păţit şi noi în semifinale. Cred că meciul de azi a fost câştigat de apărarea noastră“, a spus acesta.

 „Băieţii au făcut un efort deosebit şi au blocat perfect Elba la aruncările de la trei puncte“
Mircea Cristescu, director executiv „U“ Mobitelco




Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite