Tronson de 16 kilometri din Autostrada Transilvania scos la licitaţie. Legătura Gilău - Mihăieşti, evaluată la peste 680 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În momentul de faţă traseul între cele două localităţi are 34 de kilometri. FOTO: Google Maps
În momentul de faţă traseul între cele două localităţi are 34 de kilometri. FOTO: Google Maps

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a demarat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi construcţia tronsonului de 16,8 km Gilău – Mihăieşti. Valoarea estimată a contractului este de 687.513.425 de lei.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, ieri, iniţierea procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului care are ca obiect: "Proiectarea şi Construcţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Sector 3A: Cluj Vest (Gilău) - Mihăieşti.  Valoarea estimată a contractului este de 687 de milioane de lei (fără TVA). Lucrările trebuie executate în 66 de luni din care 6 luni perioada de proiectare, 12 luni perioada de execuţie şi 48 luni perioada de garanţie a lucrărilor. Ofertele vor fi deschise pe 6 iunie 2015. 

Traseul tronsonului 
 

Proiectul va fi finanţat din Bugetul de Stat al României. Tronsonul de autostradă 3A2, în lungime de 16,8 km se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Cluj. Traseul autostrăzii porneşte de la Nodul Nădăşelu, km 8+700 şi traversează la km 9+213 drumul judeţean DJ 108C, calea ferată Cluj - Oradea şi pârăul Nădaşu printr-un viaduct cu lungimea de 729 m. În continuare traseul se desfăşoară pe Dealul Ascuţit şi evită proprietatea cimitirului localităţii de la km 10+800. Localitatea Şardu este traversată la km 14+609 printr-un viaduct cu lungimea de 324 m, viaduct care traversează drumul comunal DC 143 şi pârăul Şardu. În continuare traseul autostrăzii se desfăşoară paralel cu drumul naţional DN 1F, ocolind localitatea Sânpaul pe la vest de aceasta, traversând o serie de drumuri de exploatare.

Traseul ocoleşte pe la est localitatea Mihăieşti, traversând Valea Trifii, Valea Berindului şidrumul naţional DN 1F la km 21+300 cu un pasaj de 203,50 m lungime. În continuare, printr-o modificare locală a axului pe tronsonul km 22+400 - km24+400 se evită botul de deal de la km

23+200 cu o coborâre a liniei roşii cu cca. 3-4 m, se obţine scurtarea viaductelor de la km 22+600 şi km 23+800 de la 400 m la 120 m, respectiv de la 520 m la 120 m.

Citeşte şi

Master planul de transporturi este doar o promisiune electorală? Ce a spus ministrul Ioan Rus

Autostrada „Bechtel“ trebuia să fie inaugurată pe 16 iunie 2013. Ce s-a întâmplat în cei nouă ani de la semnarea contractului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite