Tânărul acuzat că ar fi acostat două eleve în faţa unei şcoli a fost arestat preventiv. Este cercetat pentru două infracţiuni
0Bârbatul în vârstă de 36 de ani s-a predat încă de marţi, 24 aprilie şi a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore. Astăzi, judecătorii au decis ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul susţine că este nevinovat şi că la mijloc ar fi o neînţelegere, după ce a fost acuzat de o învăţătoare şi de mai mulţi părinţi că a încercat să acosteze două fetiţe în faţa unei şcoli din cartierul clujean Mănăştur. Argumentele sale nu l-au convins pe judecătorul pentru drepturi şi libertăţi.
„Judecătorul pentru drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Cluj, a dispus faţă de bărbatul cercetat pentru corupere sexuală împotriva minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri arestarea preventivă pentru 30 de zile”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.