Revolta actorului român din filmul despre Auschwitz premiat la Cannes:„Cum e posibil ca, după acele orori, în Europa să mai existe ideologia nazistă?”
0Clujeanul Levente Molnár (39 de ani), actor în filmul „Son of Saul”, care a obţinut, duminică, Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a povestit, pentru „Adevărul”, despre momentele din timpul filmării în care i s-a tăiat răsuflarea, dar şi despre motivul pentru care crede că subiectul Auschwitz este insuficient dezbătut.
Subiectul filmului, o coproducţie Ungaria-Franţa, este centrat pe două zile din viaţa lui Saul Auslander, un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz. Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar din Cluj, interpretează rolul prietenului lui Saul.
„Adevărul”: Care credeţi că este ideea cu care vor merge acasă cei care vor vedea filmul „Son of Saul” („Fiul lui Saul” - n.r.)?
Levente Molnár: Cred că sentimentul cu care vor merge acasă va fi unul răscolitor, cred că vor fi puşi pe gânduri, că filmul îi va face să discute, iar la unele scene vor rămâne cu respiraţia tăiată. Sper ca, la final, să spună că a meritat să vizioneze pelicula. Poate vor fi atinşi de tot contextul prezentat, cel uman, care este extrem de tragic, dar şi de munca echipei care a realizat filmul, regizor, actori şi responsabilii de imagine, de sunet, de partea tehnică.
Există o scenă din timpul filmărilor care v-a rămas adânc întipărită în memorie?
Da, îmi aduc aminte un moment petrecut în timpul repetiţiilor. Ne pregăteam să filmăm o scenă în camera de gazare. Personajele trebuiau să facă curăţenie acolo. Erau puse la punct toate detaliile scenei, de la decor, la figuranţi, la costume, la lumini. Scena era atât de intensă, încât am simţit că mi se moaie picioarele. Am simţit milă, compasiune, m-am simţit atins de gândul ororilor pe care aceşti oameni au fost forţaţi să le facă, la chinurile pe care au trebuit să le trăiască. Atunci, am fost nevoit să creez un blocaj pentru a putea să-mi întăresc sufletul şi să-mi construiesc rolul.
Există o scenă care v-a mişcat foarte tare după ce aţi văzut filmul montat?
Au existat mai multe scene în care am simţit că nu mai am aer, ca şi cum aş fi primit un pumn în burtă şi respiraţia mi s-a tăiat. N-aş vrea să stric experienţa cinefililor, de aceea voi povesti doar o scenă. E vorba despre o uşă în spatele căreia se întâmplă orori. Noi vedem doar faţa actorului principal, care joacă magistral, şi auzim nişte sunete care ne sugerează ce se întâmplă în spatele uşii. Această scenă mi-a transmis un sentiment atât de puternic, încât şi acum, când vă povestesc, mă emoţionează. Cred că echipa filmului a reuşit să creeze un complex format de imagine, sunet, joc actoricesc, costume, lumini - care merită şi trebuie văzut de toată lumea.
„Cum am fost capabili de aşa ceva?”
Despre ororile de la Auschwitz s-au făcut şi se vor mai face filme. De ce credeţi că atrocităţile din lagărele de concetrare naziste inspiră încă regizorii? De ce mai este un subiect actual?
Este nevoie să se facă filme despre Auschwitz, este obligaţia noastră, a tuturor. E minimul pe care-l putem face. Eu cred că, având în vedere ororile şi tragedia de neconceput care s-au întâmplat atunci, subiectul nu a fost dezbătut îndeajuns. Şi spun asta pentru că eu nu am reuşit să înţeleg cum am fost capabili noi, oamenii, de aşa ceva. Cred că încă nu am reuşit să răspundem la întrebarea:
«Cum a fost posibil aşa ceva?». Cred că această întrebare e răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Nu cred că timpul este o soluţie la această tragedie,
nu cred că faptul că a trecut un număr de ani de la aceste orori rezolvă cumva problema noastră ca oameni faţă de ce s-a întâmplat atunci. Cum credeţi că, după acele orori, în Europa încă e posibilă prezenţa aceastei ideologii naziste? Sunt întrebări care răspund la întrebarea dumneavoastră.
Cum a fost pentru dumneavoastră experienţa participării la Festivalul de la Cannes?
Ca persoană privată, am mai avut şansa să ajung la Cannes, am colaborat cu oameni al căror produs finit a ajuns la Festival. Sunt, însă, pentru prima dată în poziţia de actor într-un film care a intrat în competiţie la Cannes. Tot ce s-a întâmplat în aceste zile, tot circul acesta este frumos. Mi se pare un lucru foarte mare, e ceva ireal, parcă nu era pe lista mea. A fost un moment de infarct, un moment de bucurie enormă. Nu se poate descrie în cuvinte. A fost incredibil. Acesta e cuvântul care descrie sentimentul. E o euforie aşa de mare, încât ţi se face frică să nu faci infract. E un bine enorm.
„A fost un eveniment nesperat. Mergem mai departe”
Au fost momente care v-au impresionat la festival?
A fost onorant că am putut să stăm de vorbă cu personaje precum fraţii Cohen şi multe alte astfel de persoane din industria filmului. E din calea afară de onorant. Toţi m-au impresionat, dar fiecare în felul lui. Ceea ce a fost silimar la toţi a fost faptul că aceşt oameni se comportă absolut normal. Aceşti oameni, care au ajuns pe nişte culmi de neimaginat prin munca lor, prin arta lor, prin realizările lor, îţi permit şansa unei discuţii normale.
Cum v-a schimbat obţinerea acestui premiu?
Nu, şi sper să nu mă schimbe. Am petrecut o cale lungă ca să mă pot împrieteni cu mine şi sunt la jumătatea drumului. Nu am nevoie de schimbări, nu cred că trebui să te schimbe un asemenea eveniment. Am avut o singură dorinţă legată de Cannes, aceea să reuşesc să mă bucur. Şi am reuşit. Acum, îmi doresc să ajung acasă, să facem TIFF-ul, să mă întâlnesc cu colegii, să-mi văd mama, fratele, să-mi văd de viaţă.
Succesul de la Cannes vă va determina să vă concentraţi mai mult pe cariera de actor de film?
Premiul obţinut la Cannes îl văd ca pe o oportunitate, care ar trebui să insufle încredere celorlalţi: dacă mie mi s-a putut întâmpla aşa ceva, orice şi oricui i se poate întâmpla. Acum, îmi doresc viaţa înapoi, vreau să lucrez. Vreau să înceapă TIFF-ul, vreau să mă ocup de treburile cotidiene. Nu s-a schimbat absolut nimic, a fost un eveniment fericit, nesperat. Mergem mai departe.
Tot ce s-a întâmplat în aceste zile, tot circul acesta este frumos. Mi se pare un lucru foarte mare, e ceva ireal, parcă nu era pe lista mea. A fost un moment de infarct, un moment de bucurie enormă.
Levente Molnár, actor
Cine este Levente Molnár
Levente Molnár (39 de ani) este originar din Baia Mare, a studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi din 2002, este angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În filmul premiat la Cannes, îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al protagonisului - Saul Auslander. În cariera de actor de teatru, a colaborat, printre alţii, cu Silviu Purcărete, Gábor Tompa, Michal Docekal, Mihai Mănuţiu, Olga Barabás, György Selmeczi, David Zinder, conform siteului clujeanului.
Printre filmele în care a jucat se numără "The Fixer" (regia Adrian Sitaru), "Chuck Norris vs Communism" (regia Ilinca Calugăreanu) "Ferry" (regia Daniel Nickson), "Un alt Crăciun" (regia Tudor Giurgiu), "Morgen" (regia Marian Crişan), "Tetemrehívás" (regia Hatházi András). El este şi impresar artistic şi se ocupă cu organizarea unor festivaluri precum TIFF şi Interferenţe.
Citeşte şi
Cannes 2015: Scurtmetrajul românesc „Ramona” câştigă „Premiul Canal+”
Se încarcă comentariile...
