Proiectul unic în România și în Europa de sud-est. Va salva zeci de mii de vieți

0
Publicat:

Centrul Integrat de Transplant, proiect unic în România şi sud-estul Europei, va fi construit la Cluj. Centrul de la Cluj va avea 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.

Aşa ar urma să arate viitorul Centru Integrat de Transplant de la Cluj. FOTO CJ Cluj
Aşa ar urma să arate viitorul Centru Integrat de Transplant de la Cluj. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este optimist și spune că sunt șanse ca noul centru să fie ridicat de la zero și finalizat în cel mult trei ani.

„Ne dorim ca în maxim 3 ani să avem ridicată clădirea modernă în care va funcționa Centrul Integrat de Transplant de pe strada Hașdeu. Speranța noastră este să atribuim cât mai repede, astfel încât să fie salvate cât mai multe vieți. E unul din proiectele unice pe care le dezvoltăm în sănătate la Cluj, dar care va deservi întreaga Românie”, a spus Alin Tișe.

Costuri de sute de milioane

Valoarea estimată a achiziției este de 466.802.813 lei, la care se adaugă T.V.A. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este data de 10 octombrie 2022, ora 15.00, candidații selectați urmând să fie invitați să depună ofertele tehnico-financiare. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

În cadrul unicului Centru Integrat de Transplant din țară și din sud-estul Europei vor fi efectuate patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal, acesta urmând a fi un Centru al excelenței atât în ceea ce privește chirurgia și transplantul de organe cât și în ceea ce privește cercetarea avansată în domeniu.

Centrul Integrat de Transplant va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj va avea 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare. 

Întreg proiectul a fost inclus la finanţare pe fonduri europene prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) care a fost deja aprobat de Consiliul Uniunii Europene. Astfel, România va primi pentru acest obiectiv sume importante.

Probleme la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal

În altă ordine de idei, o echipă mixtă de control, a Ministerului Sănătății și Direcției de Sănătate Publică (SDP) Alba, a descoperit o serie de nereguli în urma unui control efectuat la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj (ICUTR). Verificarea investiţiilor pentru perioada 2000–2022 a indicat faptul că procedurile de achiziţii au fost licitaţii deschise şi într-o măsură mai mică proceduri simplificate. Aceste proceduri s-au desfăşurat online cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice.

Echipa de control a constat însă că Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca funcționează și în prezent, aşa cum a făcut-o de la momentul înfiinţării în 2002, fără ca în documente să figureze schimbarea de destinaţie a spaţiului, din „pod neamenajat” în secţii de spitalizare cu paturi, fără să dispună de o ieşire în caz de urgenţă (conform legislaţiei în vigoare) şi, fără să aibă autorizaţie/aviz de securitate la incendiu.

De asemenea, s-a constatat faptul că actuala locație a ICUTR este necorespunzătoare din punct de vedere al spațiului în care funcționează, în raport cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 914/2006, cu completările și modificările ulterioare.

Conform Programului cadru de conformare pentru perioada 2022-2024, este necesară relocarea ICUTR într-un spațiu care să asigure toate condițiile necesare desfășurării activității medicale și a circuitelor funcționale conform legislației în vigoare, cu termen 31 decembrie 2024.

În timpul în care echipa mixtă de control se găsea în perioada de elaborare a raportului de control, conducerea ICUTR a trimis o adresă Ministerului Sănătății prin care solicita avizarea „Declaraţiei privind realizarea Planului de conformare la Autorizaţia Sanitară de Funcţionare”. Răspunsul Ministerului Sănătății a fost unul negativ, în acord cu cele rezultate din documentele puse la dispoziţia comisiei mixte de control de către reprezentanţii ICUTR Cluj-Napoca.

În concluzie, în baza controlului echipei mixte, managerul trebuie să constituie o comisie de cercetare administrativă care să cerceteze cauzele care au dus la situația actuală și să identifice persoanele responsabile. De asemenea, comisia de cercetare administrativă va evidenția și cuantumul amenzilor plătite de institut, sumă care trebuie recuperată de la persoanele responsabile.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite