Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi-a dat demisia din funcţie. Ce spune în scrisoarea adresată clujenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horea Uioreanu este în arest preventiv de mai multe luni. FOTO: Remus Florescu
Horea Uioreanu este în arest preventiv de mai multe luni. FOTO: Remus Florescu

Clujenii vor trebui să aleagă un nou preşedinte al Consiliului Judeţean, după ce liberalul Horea Uioreanu, aflat în arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai  într-un dosar de corupţie, şi-a depus, astăzi, demisia. În scrisoarea de adresată clujenilor, făcută publică de avocatul său, Uioreanu spune: "am încercat să îmi onorez toate atribuţiile care mi-au revenit în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean".

Avocatul lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, a susţinut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, la 12.00, că în urmă cu aproximativ o oră, demisia preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Cluj a fost depusă la sediul instituţiei. La cererea clientului său, avocatul a transmis presei  o scrisoare adresată clujenilro. 

Scrisoarea lui Uioreanu

”Consider necesar să mă adresez tuturor cetăţenilor judeţului cu intenţia de a motiva această decizie pe care am luat-o în mod unilateral şi exclusiv din dorinţa sinceră de a deservi interesul public în sarcina căruia m-am aflat pe întreaga durată a mandatului meu. Doresc să precizez că am luat această decizie după o matură chibzuinţă ca urmare a implicării mele în dosarul penal 3627/117/2014, pe rolul Tribunalului Cluj, fiind trimis în judecată sub acuzaţia comiterii unor infracţiuni de corupţie.  Prin această demisie doresc să arăt tuturor că înţeleg să mă pun al dispoziţia justiţiei şi că am ferma intenţie de a colabora cu organele judiciar-penale pentru aflarea adevărului şi a-mi putea dovedi nevinovăţia şi vreau să ofer justiţiei române şansa de a judeca corect şi imparţial cauza în care sunt implicat.  În ce mă priveşte nu vreau ca umbra funcţiei pe care am deţinut-o, aceea de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să planeze asupra unei juste decizii şi nici ca actul de justiţie să fie supus unor potenţiale presiuni politice sau de altă natură. Sunt absolut convins că justiţia din ţara noastră are pe deplin capacitatea de a judeca drept, fără a se lăsa influenţată de nume, apartenenţă politică sau orice alt factor perturbator, întrucât sunt primul interesat să se stabilească adevărata stare reală de fapt, dar mai ales dacă acuzaţiile care mi se aduc sunt bazate sau nu pe probe. Consider că am dreptul să beneficiez de un tratament corect şi imparţial, de această prezumţie de nevinovăţie consacrată prin Constituţie şi să am posibilitatea să beneficiez şi de o apărare corectă. Îmi exprim convigerea că indiferent de decizia unor instanţe judecătoreşti suntem suficient de maturi ca naţiune să acceptăm un dat universal: ”Cine este vinovat plăteşte!” şi nu trebuie aruncată anatema asupra familie, prietenilor, a unui partid , comunităţi, doar pentru motivul că o persoană este cercetată penal. Vreau să asigur toti cetăţenii acestui judeţ că am încercat să îmi onorez toate atribuţiile care mi-au revenit în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Doresc să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în tot acest interval de 2 ani şi m-au ajutat să-mi îndeplinesc toate atribuţiile funcţiei deţinută până în acest moment şi mi-au susţinut proiectele. Transmit şi pe această cale tuturor cetăţenilor judeţului Cluj faptul că le port şi pe mai departe cea mai desăvârşită stimă şi respect şi sper să îşi aleagă prin vot cel mai bun om care să îi reprezinte”.

Ce conţine demisia lui Uioreanu

În scrisoare de demisie, înaintată autorităţilor de avocata lui Uioreanu, se arată: “Subsemnatul Horea Uioreanu aflat în exerciţiul funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, începând cu data depunerii şi înregistrării prezentului act, cu deosebită consideraţie vă înaintăm prezenta cerere de demisie prin care vă solicit să luaţi act de intenţia mea de a renunţa definitiv la calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, motiv pentru care vă rog să întreprindeţi demersurile legale pentru a fi eliberat din această funcţie eligibilă. Am luat această decizie ca umare a implicării mele în dosarul penal 3627/117/2014 aflat pe rolul Tribunalului Cluj fiind trimis în judecată sub acuzarea comitetii unor infracţiuni de corupţie. În ceea ce mă priveşte, prin această decizie vreau să ofer justiţiei române şansa totală de a judeca corect cauza în care sunt implicat, fără ca umbra unei funcţii să planeze unei juste decizii şi fără a fi supusă unor potenţiale presiuni politice. Sunt absolut convins că justiţia din ţara noastră are capacitatea de a judeca drept, fără a se lăsa influenţată de nume, apartenenţă politică sau orice alt factor exterior perturbator. Consider că am dreptul să beneficiez de tratament corect şi imparţial de prezumţia de nevinovăţie consfinţită prin Constituţie şi să am posibilitatea să beneficiez de o apărare corectă. Îmi exprim convingerea că indiferent de decizia instanţelor judecătoreşti suntem suficient de maturi ca naţiune să acceptăm un dat universal: cine e vinovat plăteşte şi nu trebuie aruncată anatema asupra familiei, prietenilor, a unui partid sau a unei comunităţi".

Clujenii vor vota un nou preşedinte de CJ

Legea administraţiei publice locale arată că dacă postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj se vacantează prin demisie, în maximum 45 de zile, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului se pot organiza alegeri anticipate. Uioreanu ar fi putut să-şi păstreze funcţia timp de 6 luni de la arestul preventiv, întrucât acesta este termenul în care Prefectul Clujului l-ar fi putut demis pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Demisia survenită acum, dă posibilitatea autorităţilor să organizeze un scrutin în paralel cu cel preşedenţial. Cu alte cunvinte, clujenii ar putea fi chemaţi la urne pe 16 noiembrie, data celui de-al doilea tur de scrutin pentru preşedinţie. 

Trimis în judecată pentru luare de mită

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv pe 29 mai sub acuzaţiile de luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani. Preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost trimis în judecată, în luna iunie, în stare de arest pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani. 

Citeşte şi

Preşedintele CJ Cluj, trimis în judecată pentru că a determinat un agent SRI să-i dea informaţii secrete

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost trimis astăzi în judecată într-un alt dosar. El e acuzat că a determinat o agentă SRI să-i permită accesul la informaţii secrete despre acţiunile organelor judiciare demarate împotriva lui.


INTERCEPTĂRI Legea tăcerii funcţiona la CJ Cluj. Afaceristul care l-a mituit pe Uioreanu spune despre platforma ilegală: „O ştiut toată lumea”

Una dintre principalele ilegalităţi de la care a pornit dosarul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, acuzat de luare de mită, este construirea unei platforme pentru parcarea avioanelor fără organizarea unei licitaţii. Din rechizitoriul DNA rezultă că de acest aspect ştiau atât actualul vicepreşedinte al CJ Cluj, Ioan Oleleu, cât şi directorul aeroportului, David Ciceo, care nu au nicio calitate în dosarul trimis în judecată luni.

DNA: Uioreanu declara în 2012 că are venituri lunare de 6.213 lei, dar cheltuia peste 20.000 de lei

DNA arată că preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara în 2012 că are venituri lunare medii de 6.213 de lei, însă dovezile anchetatorilor relevă că acesta realiza cheltuieli de peste 20.000 de lei pe lună, resursele financiare ascunse reprezentând foloasele faptelor sale de corupţie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite