Poveste de dragoste zdrobită de Securitate. Un medic a fost pensionat la 36 de ani şi trimis la fermă pentru că nu a vrut să-şi spioneze iubita care lucra la BBC

Emil Gherman priveşte cu nostalgie o vedere din Grecia primită de la Iolanda Terenzio. FOTO: Remus Florescu

Scrisorile de la Iolanda Terenzio, o corespondentă BBC din Grecia, sunt tot ce i-au mai rămas medicului clujean Emil Gherman din povestea de dragoste care a fost cel mai frumos, dar şi cel mai urât lucru care i s-a întâmplat. Deşi relaţia s-a terminat brusc din cauza Securităţii, în anii 60, Emil nu a reuşit să iubească o altă femeie. Pentru că nu a vrut să colaboreze, el a fost pensionat şi trimis să culeagă mere la o fermă din Cluj.

S-au întâlnit primăvara. Erau tineri şi aveau toată lumea la picioare. El era din România, ea din Grecia. După câteva săptămâni ea, corespodent al unui trust internaţional de presă, a plecat. Nu cu mâna goală, ci cu inima lui. Relaţia a continuat trei ani, pe hârtie. Scrisorile au devenit singura legătură dintre îndrăgostiţi. Se întâmpla la începutul anilor 60. În 2013, la 81 de ani, el îşi aminteşte cu nostalgie de iubirea vieţii lui. Deşi povestea de dragoste a început pe când avea în jur de 30 de ani, amprenta pusă pe viaţa lui nu s-a şters niciodată. Nu a mai reuşit să iubească o altă femeie. Spre amurgul vieţii, el poate strânge în braţe doar scrisoarile de la Iolanda. În loc de nepoţi, de urât îi ţin amintirile frumoase şi cărţile. Nu este un scenariu de film ci este viaţa medicului clujean Emil Gherman. 

Lupta cu viaţa

„Mă lupt cu viaţa“, îmi răspunde medicul la întrebarea politicoasă. Faţa sobră, brăzdată de riduri adânci, dezvăluie că a trecut prin multe greutăţi. Lupta lui a început din copilărie şi nu a încetat nici acum. La 9 ani,  în 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial, a trecut printr-un moment care i-a marcat primii ani din viaţă. Se întâmpla la Turda, localitate de lângă Cluj-Napoca, unde familia sa a trebuit să se refugieze. Timp de 6 săptămâni, Emil şi familia lui au stat într-un beci, de frica bombardamentelor. Nicio clipă nu au putut ieşi e frică.

 Tatăl său natural a fost capturat în 1944 de unguri şi a murit într-un lagăr din ţara vecină. Din cauza faptului că tatăl său vitreg, Gheorghe Pop, unul dintre cei mai străluciţi aviatori militari ai României, a făcut puşcărie circa 7 ani pentru «uneltire împotriva societăţii comuniste», adolescenţa lui a fost marcată de arestările în serie ale tatălui şi de percheziţiile făcute de Securitate în casa părintească din Cluj-Napoca. 

S-a îndrăgostit de o scriitoare din Grecia

În 1956, a absolvit Fcultatea de Medicină şi părea că viaţa lui va reintra în normal. A ajuns director la preventoriul TBC din comuna Câţcău. Aici avea să se întâmple, în anii 60, un eveniment care îi va schimba destinul pentru totdeauna:  a cunoscut o femeie de care avea să se îndrăgostească iremediabil, Iolanda Terenzio, o scriitoare din Grecia, care colabora cu BBC. S-a întâmplat cu ocazia unei delegaţii internaţionale la preventoriu. El povesteşte şi acum cu reţinere despre cele întâmplate. Reflexul de a fi reţinut în ceea ce zice i-a rămas după multele interogatorii la care a fost supus de securişti. „Am simţit o afecţiune reciprocă. Ea a făcut unele aserţiuni asupra posibilităţii de a ne mai vedea. M-a chemat s-o vizitez de mai multe ori“, a explicat medicul. Aşa a început o poveste de dragoste care avea să dureze vreo trei ani. Scriitoarea l-a invitat de mai multe ori în Grecia, dar situaţia din România îi făcea imposibil acest lucru. Pe vremea aceea, să porţi corespondenţă cu un străin, mai ales dacă era de la BBC, te făcea suspect în faţa Securităţii.   

Securitatea voia să obţină informaţii de la BBC 

„Cei de la Securitate suspicionau ceva. Au avut o bănuială, că aş ascunde ceva suspect în corespondenţă. Într-o după-masă au venit şi m-au luat de acasă. Au spus că sunt de la Sfat. Erau doi ofiţeri de Securitate. M-au interogat mai multe ore, la casa unuia dintre ei. Mi-au cerut să port o corespondenţă dirijată cu Iolanda. Mi-au făcut dosar de colaborator, cu nume conspirativ Adrian. Eu am fost intimidat şi a trebuit să accept. Ulterior m-au vizitat de mai multe ori. Mi-au stabilit anumite zile în care să relatez asupra corespondenţei şi a conţinutului. Cam o dată la două săptămâni trebuia să mă întâlnesc cu ei să mă antreneze să obţin informaţii de la ea, care între timp se mutase la BBC, în Anglia, la secţia greacă. Eu nu colaboram, aveam rezerve să le spun şi la un moment dat am încetat corespondenţa pentru a nu-i face rău Iolandei“, povesteşte Gherman. Văzând lipsa de colaborare, Securitatea a atacat dur: „Văzând că nu colaboram, organizaţia de bază a PCR mi-au propus să mă internez în spital la Psihiatrie. Mi-au spus că nu dau randament. M-am internat opt săptămâni. Era o atmosferă de teroare. O lipsă de înţelegere umană“. Despre Iolanda ştie doar că s-a căsătorit, dar nu a încercat să mai ia legătura cu ea după 1989. Nu a reuşit nici să găsească o altă femeie pe care s-o iubească.  

Pensionat de boală la 36 de ani

După ce s-a întors la lucru, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde a fost angajat între timp ca asistent la catedra de Fiziologie, şicanele au continuat. La 36 de ani, deşi nu avea nicio afecţiune, medicul a fost pensionat de boală: „Nu au precizat de ce boală sufeream. Au zis că e un complex de boală“. Singurul loc în care a mai putut să se angajeze după aceasta a fost ca zilier la fermele pomicole din oraş, «Steluţa» şi «Palocsay». „În ciuda faptului că munca a fost grea a fost una dintre cele mai fericite perioade din viaţa mea. Am lucrat împreună cu tatăl meu, care între timp a fost eliberat, la muncile agricole“, povesteşte medicul. A fost perioada care l-a ajutat să treacă peste depresia pierderii locului de muncă şi a încetării corespondenţei cu Iolanda. În paralel, şi-a luat dilpoma de traducător în domeniul medical. Cu ajutorul unui prieten s-a angajat, la negru, fără carte de muncă, la Facultatea de Stomatologie. „Traduceam lucrări din limbăi străine pentru catedra de Protetică. Era un lucru cu mare responsabilitate şi foarte serios. N-aş fi putut supravieţui fără această muncă pe care am făcut-o până în 2005“, explică Emil, care are diplomă de traducător în cinci limbi. În 2002, Colegiul Medicilor din România i-a decernat o diplomă de excelenţă pentru «merite deosebite în ocrotirea sănătăţii din România». Puţină consolare pentru un destin zdrobit de un regim dictatorial care a învrăjbit oamenii. Emil Gherman însă nu se plânge. Îi sunt aproape cărţile, careurile de rebus la care lucrează şi şahul de care este pasionat. La loc de cinste sunt şi El se luptă în continuare cu viaţa pentru că „<<O luptă-i viaţa>> aşa spune Coşbuc“, spune cu zâmbetul pe buze Emil.