Peste 500 de clujeni autoizolaţi la domiciliu din cauza coronavirusului. Autorităţile pregătesc încă 100 de locuri de carantină
0Un număr de 521 de clujeni sunt autoizolaţi la domiciliu, ca măsură de prevedere, după ce au sosit la Cluj cu zborurile din Italia, de la Bergamo şi Treviso.
În paralel, vor fi amenajate alte 100 de locuri speciale de carantină pentru potenşialii pacienţi, pe lângă cele 197 care se pregătesc în prezent.
„În momentul de faţă sunt 521 de persoane autoizolate la domiciliu în judeţul Cluj şi care au venit din zonele de risc din Italia, din Bergamo şi Treviso. Nu avem nicio persoană în carantină, niciun caz de coronavirus confirmat în judeţul Cluj. Avem identificate 6 locaţii în judeţ cu 197 de locuri pentru carantină pentru persoanele care vin din zonele închise din Italia şi suntem în curs de pregătire a altor 100 de locuri, în cazul în care situaţia o va impune”, a anunţat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.
Între timp, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătăru a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că alte două persoane au fost testate pozitiv. Unul dintre cei doi pacienţi, un bărbat de 45 de ani din judeţul Maramureş, a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj.