Pericolul îndulcitorilor artificiali. Cum au ajuns asociaţi cu obezitatea, bolile de inimă şi alte probleme mari de sănătate
0Îndulcitorii artificiali pot fi asociaţi cu creşterea în greutate pe termen lung şi cu risc crescut de obezitate, diabet, hipertensiune arterială şi boli de inimă, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii canadieni.
Îndulcitorii artificiali pot fi asociaţi cu creşterea în greutate pe termen lung şi cu risc crescut de obezitate, diabet, hipertensiune arterială şi boli de inimă, potrivit unui nou studiu publicat în Canadian Medical Association Journal (CMAJ). Consumul de îndulcitori artificiali, cum ar fi aspartamul şi sucraloza (E955- un edulcorant chimic de sinteză, care are o putere de îndulcire de 600 de ori mai mare decît zahărul, de două ori mai mare decît zaharina şi de patru ori mai mare decît cea a aspartamului), este larg răspândită şi în creştere, arată Science Daily.
Datele recente indică faptul că îndulcitorii artificiali sau non-nutritivi pot avea efecte negative asupra metabolismului, bacteriilor intestinale şi a poftei de mâncare, deşi dovezile sunt controversate.
Studii pe 400.000 de persoane
Pentru a înţelege mai bine dacă consumul de îndulcitori artificiali este asociat cu efecte negative pe termen lung asupra bolilor de inima şi a greutăţii, cercetatorii de la Universitatea din Manitoba- Centrul de Inovare în Sănătate au efectuat o revizuire sistematică a 37 de studii care au urmărit peste 400.000 de persoane timp de 10 ani. Numai 7 dintre aceste studii au fost experimente realizarea după „standardul de aur” în cercetarea clinică, studii care au implicat 1.003 persoane urmărite timp de 6 luni în medie.
Studiile nu au arătat un efect consecvent al îndulcitorilor artificiali asupra pierderii în greutate, în timp ce studiile observaţionale mai lungi au arătat o legătură între consumul de îndulcitori artificiali şi riscurile relativ mai ridicate de creştere în greutate şi obezitate, hipertensiune arterială, diabet, boli de inimă şi alte probleme de sănătate .
„În ciuda faptului că milioane de indivizi consumă în mod obişnuit îndulcitori artificiali, relativ puţini pacienţi au fost incluşi în studiile clinice ale acestor produse”, a spus autorul studiului, dr. Ryan Zarychanski, profesor asistent la Universitatea din Manitoba.
Îndulcitorii artificiali au efecte asupra greutăţii?
„Am constatat ca datele din studiile clinice nu susţin în mod clar existenţa unor beneficiile îndulcitorilor artificiali în ceea ce priveşte gestionarea greutăţii”, a mai spus cercetătorul.
„Se justifică circumspecţia faţă de aceste produse până când efectele pe termen lung ale îndulcitorilor artificiali sunt pe deplin analizate", a spus autorul principal al studiului dr. Meghan Azad, profesor asistent la Universitatea din Manitoba. Echipa ei de la Institutul de Cercetare al Spitalului pentru Copii din Manitoba face un nou studiu pentru a înţelege cum poate influenţa consumul de îndulcitori artificiali de către femeile gravide creşterea în greutate, metabolismul şi bacteriile intestinale la sugari.
Având în vedere utilizarea pe scară largă şi în crestere a îndulcitorilor artificiali şi a epidemiei actuale de obezitate şi boli conexe, este nevoie de mai multe studii pentru a determina riscurile pe termen lung şi beneficiile acestor produse, a spus Azad.
Citeşte şi
Regimul alimentar, principalul vinovat pentru apariţia obezităţii