Regimul alimentar, principalul vinovat pentru apariţia obezităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportul nu poate să rezolve de unul singur problema obezităţii, ci trebuie să fie practicat în combinaţie cu un regim alimentar sănătos. Într-un editorial publicat în British Journal of Sports Medicine, trei cercetători din cardiologie, medicină şi biologie pledează pentru "distrugerea mitului" potrivit căruia obezitatea şi problemele de sănătate care o însoţesc ar fi asociate cu lipsa activităţilor sportive.

După părerea lor, trebuie reamintit faptul că principalul vinovat de apariţia obezităţii este regimul alimentar.

Având la bază un studiu publicat în iulie 2013, oamenii de ştiinţă au subliniat faptul că nivelul de activitate sportivă practicată în rândul populaţiilor occidentale nu a scăzut în ultimii 30 de ani, în contextul în care rata obezităţii cunoaşte o creştere spectaculoasă, iar acest fapt dovedeşte că vinovatul principal nu este sedentarismul, ci alimentaţia nesănătoasă.

Autorii studiului consideră că reprezentanţii industriei alimentare au impus în rândul consumatorilor o idee eronată potrivit căreia sportul poate să rezolve de unul singur problema obezităţii.

Această falsă percepţie a fost înrădăcinată în maşinăria relaţiilor dintre public şi industria alimentară, care foloseşte tactici absolut similare cu cele utilizate de giganţii din industria tutunului şi din alte domenii, spun autorii studiului.

Pentru exemplificarea afirmaţiei, ei au evocat compania Coca-Cola. Uriaşa companie americană a cheltuit 3,3 miliarde de dolari pe publicitate în 2013, cu mesaje publicitare precum "toate caloriile contează", asociindu-şi produsele cu sportul, sugerând consumatorilor faptul că pot să consume fără probleme băuturile produse de Coca-Cola atât timp cât practică ulterior exerciţii sportive.

Acesta este un mesaj periculos şi fals din punct de vedere ştiinţific, afirmă autorii acelui editorial, care reamintesc faptul că elementul cel mai important pentru sănătate nu este activitatea sportivă în sine, ci provenienţa caloriilor introduse în organism.

Cu toate acestea, ar fi "idiot" ca oamenii să renunţe la sport, spune Mark Baker, cercetător la National Institute for Health and Care Excellence, o instituţie publică britanică din domeniul sănătăţii. El recomandă "o igienă alimentară sănătoasă, combinată cu o anumită activitate sportivă".

Cei trei autori ai studiului publicat în British Journal of Sports Medicine nu se opun practicării sportului, dar insistă pe faptul că sportul nu reprezintă o soluţie în sine, reamintind că alimentaţia nesănătoasă "generează mai multe boli decât lipsa activităţii fizice, fumatul şi consumul de alcool la un loc".

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite