Pericolul din pahar: 63 de litri de băuturi răcoritoare au fost retrase din localurile clujene de Protecţia Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protecţi Consumatorilor Cluj a găsit peste 6.000 de litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri cu diferite abateri de la legislaţia în vigoare. S-au dat amenzi în valoare de 72.000 de lei şi s-au oprit de la comercializare 63 de litri de băuturi răcoritoare.

În perioada 15 iulie - 02 august 2013 comisarii de la Protecţia Consumatorilor Cluj au desfăşurat un control privind modul de respectare a prevederilor legale privind comercializarea băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe.  Controlul a fost efectuat la 40 operatori economici, la 34 dintre aceştia fiind semnalate deficienţe. Cu ocazia controlului au fost verificaţi 20.341 litri băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 6.229  litri.

Băuturi expirate sau depozitate în soare 

Principalele aspecte constatate  se referă la: 

•     Neîncadrarea băuturilor răcoritoare şi a sucurilor din fructe în data durabilităţii minimale declarată de producător, aceasta fiind depăşită cu până la 30 de zile.

•     Neînscrierea în acelaşi câmp vizual a denumirii sub care se vinde produsul, a cantităţii nete şi datei durabilităţi minimale;

•     Neindicarea tratamentului termic la care a fost supus produsul;

•     Nemenţionarea naturii produsului;

•     Lipsa etichetării nutriţionale;

•     Înscrierea incorecta a datei durabilităţii minimale;

•     Neindicarea calităţii operatorului economic înscris pe etichetă( producător, ambalator, importator, etc);

•     Inscripţionarea elementelor de identificare caracterizare cu caractere ilizibile, de dimensiuni mici sau tipărite difuz , fără a putea fi citite  sau identificate cu dificultate ( acoperite în unele situaţii cu autocolante pe care este înscris preţul)

•     Neînscrierea pe etichetă a avertismentului obligatoriu “poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” , pentru produsele pe a caror eticheta este menţionată în lista ingredientelor utilizarea  colorantului  E 122( carmoizina/azorubina);

•     Neafişarea preţurilor;

•     Nerespectarea condiţiilor de depozitare prevăzute de producători la comercializarea băuturilor răcoritoare şi a sucurilor, precum şi a nectarurilor din fructe, acestea fiind păstrate, expuse la comercializare fie sub acţiunea directă a razelor solare sau direct pe pavimentul neigienizat, existând riscul real al impurificării şi chiar contaminării alimentelor;

•     Lipsa afişării denumirii unităţii şi a Certificatului de Înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectele de activitate ale societăţii

Amenzi de 72.000 de lei

Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 63 litri băuturi răcoritoare, sucuri, nectaruri de fructe,  în valoare de 983 lei.Au fost oprite temporar de la comercializare 5.016  litri băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri în valoare de  23.890 lei.  Au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale din care 35 amenzi în valoare de72.000 lei şi 5 avertismente.

Citiţi şi 

Protecţia Consumatorului: 50.000 de studenţi din Cluj au contracte de studii cu clauze neclare

Tu ştii ce bei de la automatele de cafea? Protecţia Consumatorilor Cluj a găsit mai multe nereguli          

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite