Pentru ce şi-au riscat liberatea trei tineri din Cluj. Doi dintre ei sunt minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre cei trei tineri a fost arestat preventiv de către magistraţii Judecătoriei Huedin. FOTO: Arhivă Adevărul
Unul dintre cei trei tineri a fost arestat preventiv de către magistraţii Judecătoriei Huedin. FOTO: Arhivă Adevărul

Trei tineri au fost identificaţi şi reţinuţi de către poliţişti pentru tâlhărie calificată. Ulterior, unul dintre ei a fost arestat preventiv, iar faţă de ceilalţi a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, trei tineri, de 18, 15 şi 14 ani, din Cluj-Napoca şi Huedin, bănuiţi de comiterea unei tâlhării.

„Conform probatoriului administrat, la data de 22 august a.c., în jurul orei 12:00, cei în cauză ar fi pătruns fără drept într-un imobil din Huedin, ar fi imobilizat persoana vătămată – un bărbat în vârstă de 64 de ani - şi ar fi sustras circa 100 de lei. Ulterior, în aceeaşi zi, în jurul orei 19:00, unul dintre cei trei s-ar fi întors la domiciliul bărbatului, ar fi forţat uşa de acces şi ar fi spart un geam al locuinţei, solicitându-i acestuia bani. Astfel, persoana vătămată i-ar fi înmânat 20 de lei”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Sâmbătă, 25 august, tânărul de 18 ani a fost arestat preventiv de către magistraţii Judecătoriei Huedin. Faţă de ceilalţi doi, reprezentanţii parchetului au dispus măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite