Pandemia văzută de un cunoscut filosof:„Un moment de tranziţie poate la fel de radical pentru generaţia noastră ca şi Revoluţia Română transmisă în direct”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Suntem în viaţă! Câtă vreme suntem în viaţă avem încă cel puţin o şansă” - spune profesorul Aurel Codoban, filosof şi eseist, unul dintre cei mai reputaţi teoreticieni români ai iubirii, într-un interviu acordat pentru „Adevărul” despre viaţa în timpul şi după pandemiea de COVID-19.

Filosoful Aurel Codoban susţine că pandemia este un moment de tranziţie „poate la fel de radical pentru generaţia noastră ca şi revoluţia română transmisă în direct”, subliniind că provocarea cea mare nu va fi pentru generaţiile tinere, care „sunt foarte bine pregătite pentru această schimbare”, ci pentru „cei care, în aceste zile, ar trebui, ca şi mine, să se străduiască să se acomodeze cu extinderea digitalizării sunt mai degrabă cei de vârsta mea. Ei ar trebui să fie foarte atenţi să nu piardă acest moment al tranziţiei”. 

Despre oportunitatea pe care o aduce pandemia, Codoban susţine: „De ani de zile învăţământul universitar s-a tot pregătit pentru e-learning. Dar această pregătire a fost, ca în vremea socialismului real, numai simbolică; platformele de e-learning nu au fost date niciodată în folosinţă. Pandemia care implică izolare, ne obligă si să recurgem la mijloacele digitale pentru a face cursuri şi seminarii. Este foarte posibil ca, de acum încolo, această soluţie să se impună cu evidenţa şi puterea pe care i-o dă situaţia. Dar această manieră de a face învăţământ va aduce cu sine şi o schimbare a conţinutului cursurilor şi seminariilor şi a procedurilor didactice”. 

Recomandările lui Aurel Codoban: „Lebăda neagră” a lui Taleb ar putea da seama foarte bine seama de felul în care, împotriva numeroaselor  preveniri şi anticipări, am ajuns aici. Deşi mai epice ar fi „Jurnal din anul ciumei” a lui Defoe sau „Ciuma” a lui Camus. Filmul „Contagion” ar putea ilustra bine fenomenul, iar „Wag the Dog” ne-ar putea preveni împotriva oricăror manipulări şi fake-news-urilor…

Care este „secretul” care vă ajută să rezistaţi în casa, în aceasta perioada?


Este unul firesc şi foarte simplu: sunt introvertit şi sedentar. Am, prin urmare, avantaje înnăscute. Nu ştiu ce a face dacă aş fi extravertit – probabil mai multe exerciţii fizice…

Daţi-ne un motiv pentru care ar trebui să fim optimişti în aceste zile. 

E unul foarte simplu: pentru că suntem în viaţă! Câtă vreme suntem în viaţă avem încă cel puţin o şansă.


Se spune că orice criză aduce cu sine o oportunitate. Care este oportunitatea pe care ne-o aduce această criză?


Vorbesc din perspectiva învăţământului universitar, domeniul meu de experienţa. De ani de zile învăţământul universitar s-a tot pregătit pentru e-learning. Dar această pregătire a fost, ca în vremea socialismului real, numai simbolică; platformele de e-learning nu au fost date niciodată în folosinţă. Pandemia care implică izolare, ne obligă si să recurgem la mijloacele digitale pentru a face cursuri şi seminarii. Este foarte posibil ca, de acum încolo, această soluţie să se impună cu evidenţa şi puterea pe care i-o dă situaţia. Dar această manieră de a face învăţământ va aduce cu sine şi o schimbare a conţinutului cursurilor şi seminariilor şi a procedurilor didactice.

„Pandemia de coronavirus este coada cometei noastre care va aduce schimbare”  

Cum credeţi că se va schimba lumea, în general, după trecerea pandemiei? Cum credeţi se va schimba domeniul în care activaţi după trecerea pandemiei? 


Şi lumea în general şi învăţământul va fi făcut, cu siguranţă, în urma pandemiei, un mare pas înainte în direcţia digitalizării. H. G. Wells îşi imagina schimbarea lumii după ce globul terestru trecea  prin coada unei comete. Pandemia de coronavirus este coada cometei noastre care va aduce schimbare.

Care este sfatul dumneavoastră de specialist în domeniul în care activaţi pentru cetăţeni, care să-i ajute să se adapteze mai bine la noile realităţi pe care le aduce această pandemie? 


Generaţiile tinere sunt foarte bine pregătite pentru această schimbare. Cei care, în aceste zile, ar trebui, ca si mine, să se străduiască să se acomodeze cu extinderea digitalizării sunt mai degrabă cei de vârsta mea. Ei ar trebui să fie foarte atenţi să nu piardă acest moment al tranziţiei, poate la fel de radical pentru generaţia noastră ca şi revoluţia română transmisă în direct. 

Care sunt reperele unei zile obişnuite din programul dumneavoastră în această perioadă?


Sunt mai relaxat decât de obicei. Efortul meu este de a înlocui plimbarea pe jos din Zorilor până la Gară şi multe alte plimbări, cu mici mişcări în locuinţă, în preajma locuinţei şi în zonă. Beau mai mult ceai şi mai multă cafea pentru că mi le fac eu şi îmi plac mai mult. Lucrez pe texte, pregătesc cursurile şi întâlnirile cu studenţii şi savurez un timp al cărui ritm e la îndemâna mea.

Care este activitatea pe care o faceţi zilnic (periodic) în această perioadă şi „răsfăţul” (cultural, culinar, bahic) pe care vi-l oferiţi zilnic (regulat) în această perioadă?


Zilnică e doar strădania îndreptată spre pregătire a cursurilor, întâlnirilor cu studenţii şi textelor mele. Din când în când pregătesc feluri de mâncare simple, a căror preparare o pot controla. 

Recomandaţi-ne o carte pe care să o citim în aceste zile şi motivaţi pe scurt alegerea?


„Lebăda neagră” a lui Taleb ar putea da seama foarte bine seama de felul în care, împotriva numeroaselor  preveniri şi anticipări, am ajuns aici. Deşi mai epice ar fi „Jurnal din anul ciumei” a lui Defoe sau „Ciuma” a lui Camus.

Recomandaţi-ne un film pe care să-l vizionăm în aceste zile şi motivaţi pe scurt alegerea?


„Contagion” ar putea ilustra bine fenomenul, iar „Wag the Dog” ne-ar putea preveni împotriva oricăror manipulări şi fake-news-urilor…


Muzeele, teatrele, operele s-au mutat în zilele acestea pe internet. Recomandaţi-ne o activitate culturală de acest gen pe care o putem face de acasă şi motivaţi pe scurt alegerea? (o piesă de teatru, un muzeu de vizitat, o operă de urmărit)


La Roma am o amintire foarte bună pentru Villa Borghese şi una deosebită pentru Santa Costanza, cu mozaicuri incredibil de frumoase pe Via Nomentana; la Paris  pentru Muzeul d'Orsay. Am înţeles că ar fi devenit muzee virtuale dar nu am decât link-ul afectiv cu memoria mea…

Cine este Aurel Codoban


Aurel Codoban este eseist si filosof specializat in structuralismul francez, semiologie, hermeneutica (cu accent pe hermeneutica relatiilor interpersonale – dorinta, alteritate si iubire) si filosofia religiilor (modele ontologice religioase si filosofice, raul si gnoza postmoderna). Tine cursuri si conduce doctorate la Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” si Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca. Este autorul lucrarilor Repere si prefigurari (1982); Structura semiologica a structuralismului (1984, teza de doctorat); Filosofia ca gen literar (1992); Introducere in filosofie (1998); Sacru si ontofanie. Pentru o noua filosofie a religiilor (1998, carte distinsa cu Premiul Academiei Romane); Semn si interpretare. O introducere postmoderna in semiologie si hermeneutica (2001, carte distinsa cu Premiul fundatiei culturale „Dacia”); Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea corporala (2004, carte distinsa cu Premiul Universitatii Babes-Bolyai); Imperiul Comunicarii. Corp, imagine si relationare (2011). De la inceputul anilor 2000 s-a impus ca specialist in teoria critica a comunicarii, comunicare interpersonala si de gen, fiind recunoscut la nivelul diferitelor institutii (juridice), ONG si mass-media. Este coautor (impreuna cu Manfred Frank, Gunter Figal, Claude Karnoouh, Matei Calinescu) al volumului Postmodernismul. Deschideri filosofice (1995) si traducator (din germana) al volumelor Peter Sloterdijk, Dispretuirea maselor (2002); Vilem Flusser, Pentru o filosofie a fotografiei (2003); Boris Groys, Despre nou. Eseu de economie culturala (2003). Distins cu numeroase premii nationale si internationale, in 2009 a fost omagiat in volumul Comunicarea construieste realitatea. Aurel Codoban la 60 de ani. Romanul Jurnalul Amurgului iubirii reprezinta volumul de debut in proza al autorului.

Citeşte şi

Preşedintele Academiei Române: „Ar trebui să înţeleagă guvernanţii, după trecerea urgiei, că nu putem trăi cu 0,17% pentru cercetare“

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite