Nervi şi frustrări pentru naţionala de baschet feminin a României, satisfacţie pentru Turcia la Cluj. Record de spectatori la meci FOTO&VIDEO
0
Echipa naţională de baschet feminin a României a pierdut cu 45-56 meciul din preliminariile Eurobasket 2017, cu Turcia, disputat sâmbătă la Cluj. La joc au asistat aproximativ 7.000 de persoane, un record pentru un meci de baschet feminin de calificare, în România şi în Europa.
Antrenorul tricolorelor, Miroslav Popov, a răbufnit la adresa arbitrajului, care a luat în opinia sa două-trei decizii care au dezechilibrat jocul.
„Au fost două-trei momente în joc când meciul era foarte strâns, iar după-aceea s.-a dezechilibrat. În sfertul trei, când aveau doar două puncte, după o pătrundere, când cred că jucătoarea lor faultase, au obţinut 5 puncte. A înscris coş, s-a dat fault şi fault tehnic. La faza următoare a fost un nou fault, diferenţa a ajuns la 9 puncte şi de acolo era greu. Am căzut mental şi am permis echipei adverse să se distanţeze”, a declarat Miroslva Popov, după meci.
De altfel la faza adusă în discuţie în sfertul trei antrenorul a sărit „ca ars” de pe bancă, protestând îndelung împotriva deciziilor respective. Tot staff-ul a izbucnit la un moment dat de nemulţumire după una din faze. „Au fost decizii de o parte şi de alta. În timpul meciului mai eşti nervos, dar încerci să îţi păstrezi calmul. Acum noi suntem fericiţi că am câştigat, dacă ar fi câştigat România probabil nu ar mai fi discutat despre arbitraj. Cred că este mai bine să nu comentăm arbitrajul şi să ne gândim la viitor”, a declarat Aziz Akkaya, antrenorul Turciei.
De altfel şi tehnicianul turc a fost extrem de supărat la finalul unui sfert, când solicitarea acestuia de time-out a fost ascultată târziu de către arbitri. În urma acestui rezultat România rămâne cu două victorii în Grupa H, în timp ce Turcia are 3 victorii din 3 posibile. Pentru tricolore urmează un nou test important, pe 24 februarie, în deplasare, cu Bosnia-Herţegovina.
Meciul a fost animat de miile de suporteri români veniţi la meci, între care s-au aflat numeroşi copii. Tucia a fost susţinută de câteva zeci de fani, venite special la Cluj pentru meci.
Romania Turcia baschet feminin Sala Polivalenta Cluj Intonarea imnurilor










