Moş Nicolae aduce clujenilor haine care nu se demodează niciodată
0„Târguleţu Vintage“, unde se comercializează îmbrăcăminte şi accesorii din anii 20-60, este deschis, la Casa Tranzit de pe strada Bariţiu, până la ora 18.00. Rochiţele din anii ’50, poşete anilor ’60, dar şi bijuteriile şi accesoriile din acea vreme au reînviat o perioadă a bunului gust pentru vizitatorii târgului.
Casa Tranzit s-a transfortat astăzi, în ajun de Moş Nicolae, într-un şifonier imens, retro, la care visează orice domnişoară. Sute de genţi de toate mărimile şi culorile, sumedenie de bijuterii, de la cele lucrate manual, la cele cumpărate din magazine şi uitate în cutia cu gablonţuri, manşoane, căciuliţe pentru un aer de vacanţă retro, rochii vintage-glamour pentru seara de Revelion, sunt expuse astăzi, până la ora 18.00, în spaţiul de pe strada Bariţiu. „Târguţu’ Vintage” a adunat 15 expozanţi, majoritatea veniţi din Bucureşti, Braşov, Timişoara, oraşe unde târgurile de acest fel au devenit, deja, o tradiţie.
Coadă la produsele vintage
La ora 11.00, când vânzătorii şi-au aranjat standurile, clujenii au format o coadă la intrare, curioşi să facă o achiziţie deosebită pentru bocănceii lui Moş Nicolae.
Vizitatorii s-au teleportat imediat în anii ’20-’60, printre obiectele vestimentare, elementele decorative, bijuteriile şi muzica de fundal.
„Sunt o mare consumatoare a acestor haine. Îmi plac culorile, îmi place stilul retro al anilor ’60. Caut o rochie mini trapez, cu care să mă îmbrac de Revelion, şi nu numai. Vreau să fiu, pentru o noapte, Audrey Hepburn”, povesteşte, încântată, Angela Florea, o tânără clujeancă de 23 de ani.
Afaceri cu produse din anii 60.
Pentru unii expozanţi, vintage nu este doar un stil de îmbrăcăminte, ci şi o afacere în toată regula. Mihaela Mardale a venit din Braşov pentru acest târg, şi călătoreşte în toată ţara, unde participă la evenimente similare. Când a văzut că începe să se guste şi la noi acest stil, braşoveanca şi-a făcut un site, „Like Vintage“, de unde se pot comanda haine, genţi, încălţăminte sau bijuterii. “În Timişoara, târgurile vintage au fost primate foarte bine. În Bucureşti, deja lumea s-a obişnuit cu acest fel de haine. Sunt destul de ieftine şi toate sunt deosebite. Sunt multe femei care au adoptat acest stil”, spune Mihaela Mirdale.
Alţi expozanţi şi-au făcut curat în şifonier, şi au adus lucruri uitate, sau moştenite de la mama. “Ne mai plictisim de ele. Am atâtea bijuterii acasă, încât pe unele chiar trebuie să le vând”, spune Andra Crăciunescu, de după masa plină cu mărgele.
“Sperăm să devină o tradiţie la Cluj-Napoca acest târg vintage”, a conchis Mirela Grindean, organizatoarea evenimentului.
Ce este o haină vintage
Hainele anilor ’20-’60, specifice curentului vintage, pot fi cumpărate, la noi în ţară, din magazine virtuale, sau de la târgurile organizate punctual. Multă lume confundă vintage cu second hand, sau consideră lucrurile vintage ca fiind demodate. „Este cât se poate de fals. Dacă am atribui un sinonim cuvântului <<vintage>>, acesta ar fi <<clasic>>”, spune Mihaela Mardale, care comercializează haine vintage de mai bine de un an.