Meciul CFR Cluj - FC Alashkert schimbă traseul autobuzelor din Cluj-Napoca
Compania de Transport Public anunță joi, 30 iulie, modificări în traseele mijloacelor de transport în comun deoarece CFR Cluj întâlnește pe FC ALASHKERT de la 21.30 pe stadionul din cartierul clujean Gruia.

„Cu ocazia meciului de fotbal FC CFR 1907 Cluj și FC ALASHKERT, care se va desfășura astăzi, 30 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul ”Dr. Constantin Radulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, în intervalul orar 20:30 – 23:00, graficele de circulație a liniilor 37 și 38 ar putea fi afectate ca urmare a restricțiilor de circulație impuse în zonă.
Pentru preluarea suporterilor la finalul meciului din Gruia (23:15), pe str. Horea, în stația Cloșca, vor staționa mijloace de transport pe liniile 3, 4, 9 și 35, iar în stațiile Horea și Facultatea de Litere, tramvaie pe liniile 101 si 102L” , anunță reprezentanții CTP.
Potrivit acestora, călătorii pot folosi și transportul pe timp de noapte pe liniile 5 N (Traian Vuia – P-ța Gării), 25 N (Unirii – Bucium) și 54 N (Zorilor – Grigorescu), care circulă până la ora 01:30 și ale căror programe pot fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil Tranzy.






















































