Maşina şefului IPJ Cluj, parcată în loc interzis. Reacţia reprezentanţilor Poliţiei Cluj: „S-au dispus deja verificări“
0
Jurnaliştii de la stiridecluj.ro au fotografiat maşina şefului IPJ Cluj parcată pe loc interzis, într-o staţie de autobuz, în faţa magazinului Central din Cluj. Aceştia mai spun că Ciprian Miron, comisar-şef, obişnuieşte să-şi bea cafeaua în zonă şi că, în timpul şedinţelor cu subordonaţii, avertizează mereu că „presa este cu ochii pe poliţie“.
Maşina de serviciu a comisarului şef al IPJ Cluj, Ciprian Miron, a fost surprinsă de jurnaliştii stiridecluj.ro parcată miercuri, 3 mai, în loc interzis, în staţia de autobuz. Un poliţist local a lăsat pe parbriz o invitaţie şoferului pentru a se prezenta la sediul Poliţiei Locale ca să întocmească actele de rigoare în această situaţie, adică procesul- verbal de contravenţie.
Surse ale publicaţiei online amintite susţin că comisarul şef are obiceiul să îşi bea cafeaua într-un local din magazinul Central şi că acesta atrage mereu atenţia subordonaţilor la şedinţele asupra disciplinei în trafic.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat pentru „Adevărul“ că la volan se afla şoferul comisarului şef, care ducea corespondenţa la poştă, şi că se vor lua măsuri pe plan intern. „S-au dispus deja verificări“, a afirmat Jucan.
Mai puteţi citi: