Marijuana, în „raiul” bijuteriilor de la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marijuana îşi vinde la Cluj accesoriile până duminică
Marijuana îşi vinde la Cluj accesoriile până duminică

Sute de exponate din pietre preţioase şi semipreţioase sunt prezentate în cadrul târgului Cluj Expo Bijoux. Cea mai scumpă bijuterie în cadrul târgului este o piatră de safir ce costă 15.000 de euro. La eveniment îşi expune accesoriile şi cântăreaţa de muzică hip-hop, Marijuana.

Coliere, inele, brăţări sau broşe, minerale, cristale, flori de mină sau obiecte de artizanat în piatră le fac cu ochii clujenilor care trec pragul târgului Cluj Expo Bijoux.

Evenimentul a debutat azi, de la ora 12.00, la Expo Transilvania cu peste 30 de participanţi din Maroc, India, Germania, Ungaria şi România. „Ne-am dorit să le oferim clujenilor posibilitatea de a-şi achiziţiona cadouri de sărbători mai speciale. În plus, e şi un bun prilej de delectare a ochilor, pentru că este o plăcere să vezi bijuteriile expuse aici”, a declarat Ioana Susan, organizatorului târgului.

Inel cu diamante, de 200 de euro

De departe, standurile cele mai căutate de clujeni sunt cele ale unui expozant din Germania şi cel al unuia din India, care pun în vânzare bijuterii care au ca preţ de pornire 30 de lei, dar şi exponate care ajung la suma de 1.5000 de euro.

Un inel pentru evenimente speciale din aur alb şi galben de 15 grame, cu aplicaţii de 60 de diamante de 2,5 carate este pus la vânzare la suma de 2.000 de euro, pe când un ac, accesoriu pentru costume, cu un diamant poate fi achiziţionat  cu 5.000 de euro. În cadrul târgului, expozanţii sunt dispuşi să ofere şi discounturi.

Astfel, la standul unui expozant din India, un gram de argint costă 5 lei, iar pentru cei care fac cumpărături în cantităţi mai mari, preţul scade la doar 3 lei.

Tablouri cu pietre preţioase

Clujenii îşi pot achiziţiona şi tablouri cu aplicaţii de pietre preţioase, lucrate manual în Rusia şi Ucraina. Un tablou realizat exclusiv din chihlimbar costă 900 de lei. „Se desenează conturul şi peste acest contur se aplică pietrele cu un lipici special. Durează aproximativ o zi”, a explicat Ioan Turcan, un expozant din Ucraina.

În cadrul evenimentului îşi prezintă bijuteriile hand-made şi cântăreaţa de muzică hip-hop Elena Daniela Coteanu, cunoscută ca Dana Marijuana. Acestea sunt realizate din alamă, pietre semipreţioase, sticlă şi os şi au preţuri pentru toate buzunarele, de la 40 de lei, până la 100. „Bijuteriile sunt o mică afacere de familie. Şi pentru mine este un venit, în afara concertelor, însă este unul foarte mic, dacă e să comparăm munca pe care o depun la realizarea lui”, a declarat cântăreaţa.

Ea a recunoscut că statutul de vedetă o ajută să-şi vândă mai uşor accesoriile. Târgul se desfăşoară până duminică, 28 martie, între orele 12.00 şi 20.00.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite