FOTO Premieră mondială la Cluj: un paraşutist a sărit dintr-un avion cu paraşuta, după care s-a desprins de aceasta cu o parapantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un paraşutist a făcut, joi, pe Aerodromul Dezmir un salt în premieră mondială, sărind din avion cu paraşuta, după care s-a desprins de aceasta cu o parapantă şi a executat o serie de acrobaţii aeriene.

Saltul a fost realizat, joi după-amiază, pe Aerodromul Dezmir, de către paraşutistul clujean Călin Popa (28 de ani), care în prezent trăieşte în Nepal, unde este instructor şi pilot de parapantă. Acesta a sărit în tandem cu instructorul Doru Baciu (32 de ani) dintr-un avion de la înălţimea de 2.500 de metri, după care s-a desprins cu o parapantă şi a aterizat.


Premieră mondială la Cluj

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE POZE CU PREGĂTIREA CELOR DOI

„Saltul în tandem implică o paraşută care să suporte două persoane, deci greutatea a două persoane o singură paraşută care va fi condusă şi pilotată de instructor şi pasagerul. Ceea ce voi face cu Călin va fi ceva mai deosebit, vom sări tot din acelaşi tip de paraşută care suportă două persoane, doar că pasagerul meu, Călin, va fi detaşat de mine în timpul zborului cu paraşuta. Vom sări din avion, voi deschide paraşuta principală, după aceea vom avea câteva manevre de desprindere a pasagerului  de paraşută. Totul este calculat, verificat, astfel încât pasagerul va rămâne în pendulare sub mine, cu echipamentul său, cu parapanta şi de acolo el îşi va duce mai departe programul", a precizat instructorul Doru Baciu.


Saltul a fost realizat pe Aerodromul Dezmir

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE POZE DINAINTEA ZBORULUI

„De acolo, o dată suspendat sub colegul meu Doru, eu voi executa o desprindere, voi trage două cuie declanşatoare care mă vor elibera din sacul în care este depozitată în parapanta mea. Prima manevră pe care o voi executa va fi esfera. Este cea mai nouă manevră de acrobaţie, cu excepţia celei pe care am inventat-o eu, în care voi începe cu o mişcare orizontală în jurul parapantei, descriind un cerc pe orizontală. Printr-o mişcare pulsatorie voi ridica acest cerc înclinând planul de rotaţie până când acesta va ajunge vertical. O dată ajuns la verticală şi sărind exact peste mijlocul parapantei voi trece pe cealaltă parte şi voi coborî planul de la verticală într-o rotire pe cealaltă parte descriind astfel o sferă", a precizat Călin Popa, înainte de execuţie.



Premieră mondială

Călin Popa a declarat că saltul realizat nu a fost o evoluţie extremă, ci una profesionistă, pentru care s-a pregătit timp de mai multe luni. "Am avut puţine emoţii şi sunt mulţumit. Ceea ce am făcut eu au fost manevre aeriene de cel mai înalt nivel în acrobaţia mondială, foarte dificile, iar acestea le pot executa doar o mână de oameni în lume. Am început să zbor în 1999 şi m-am antrenat în acrobaţie începând din 2006. Am şi inventat o manevră nouă. Am realizat, joi, un salt care nu a mai fost folosit niciodată şi este o premieră mondială şi anume desprinderea unei parapante de o paraşută de tandem lansată din avion", a spus Popa.



În cursul coborârii, Călin Popa a realizat o serie de acrobaţii aeriene cu parapanta la altitudinea de circa 1.500 de metri, printre care "sfera", "tumba nesfârşită", "învârtita", iar la final a executat un looping lateral, aterizând la punct fix.

La finalul saltului, Călin Popa a fost felicitat de bunica sa, în vârstă de 88 de ani, care a spus că dacă nu ar fi fost bolnavă, ar fi sărit şi ea cu paraşuta. "La început, când Călin s-a apucat de sărit cu paraşuta, mi-a fost teamă. Acum, înainte de acest salt, mi-am făcut o cruce mare şi am aşteptat să văd ce face. Sunt foarte mândră de el", a spus ea.

salt dezmir
parapantisti
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite