Fostă membră PRM, suspectată că ar fi transformat un club din Tenerife în „cuib” de prostituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Ancuţa Cârcu susţine că este membru AUR, însă conducerea partidului neagă afirmaţia. FOTO: Arhiva personală
Viorica Ancuţa Cârcu susţine că este membru AUR, însă conducerea partidului neagă afirmaţia. FOTO: Arhiva personală

Ancuţa-Viorica Cârcu, fostă membră PRM, unul dintre cei 12 inculpaţi în dosarul „Proxeneţi în Tenerife”, ar fi pus localul de pe insula spaniolă pe care-l administra, la dispoziţia prostituatelor, în schimbul a jumătate din banii obţinuţi de acestea, potrivit procurorilor din Turda.

Procurorii au trimis în instanţă, zilele trecute, dosarul în care 12 persoane sunt acuzate de proxenetism. Acestea ar fi determinat mai multe românce să practice prostituţia în Germania, Spania şi Londra. La instrumentarea dosarului au participat şi autorităţile spaniole. Inculpaţii din dosar sunt: Oltean Flaviu Ştefan, Moldovan Mihai Septimiu, Saiceanu Gheorghe, Alexoae Sorin Marius, Negoescu Robert Valentin, Cocoloş Silvia Mirela, Cârcu Viorica Ancuţa, Cladoveanu Andrei Robert Nicolae, Ţândură Alexandru Dan, Micu Laura Luminiţa, Hîrlav Ionuţ Petru, Cîrcu Emilia.

În februarie, autorităţile române şi cele spaniole au făcut 22 de perecheziţii domiciliare (şase pe teritoriul României - judeţele Cluj, Mureş, Argeş, Dolj, Suceava, Dâmboviţa, Giurgiu şi şase în Spania - în Tenerife şi Madrid). „În perioada 20 I 7- 2021, pe teritoriul Spaniei, în special în Tenerife, pe teritoriul Marii Britanii, în Londra, şi pe teritoriul Germaniei, mai multe persoane din România, printre care şi din localitatea Turda, au iniţiat o activitate de proxenetism, determinând mai multe tinere de pe raza localităţilor Turda şi Câmpia Turzii, însă şi de pe raza altor localităţi din ţară, să practice prostituţia în beneficiul acestora şi înlesnind această activitate”, arată procurorii.  

Româncele au fost determinate să se prostitueze, pe fondul vulnerabilităţii lor, prin utilizarea metodei loverboy, menită să le asigure o dependenţă emoţională faţă de suspecţi, şi pe fondul unui control exercitat faţă de victime, caracterizat în cazul unora de violenţă psihică şi fizică repetată, se mai arată în rechizitoriu. Liderii reţelei sunt din Turda, acesta fiind şi motivul principal pentru care dosarul a fost instrumentat de procurorii turdeni.

Presupusă membră AUR, acuzată de proxenetism


În Tenerife, tinerele erau plasate să practice prostituţia „la stradă” şi în cluburi. Printre inculpaţii din dosar se numără şi Ancuţa-Viorica Cârcu, fostă membră PRM, cunoscută pentru scandalurile pe care le-a avut cu Vadim Tudor, pe care l-a acuzat că vrea s-o violeze, şi care susţine că este membră AUR, chiar prim-vicepreşedinte al filialei Galaţi, deşi co-preşedintele Alianţei, Claudiu Târziu, spune că aceasta nu este şi nici nu a fost membru al partidului.  

În rechizitoriu, se arată că Ancuţa Cârcu, în calitate de administrator al localului Paradise Night Club, din insula Tenerife, „le-a determinat pe numitele LGC , AMC şi alte fete rămase neidentificate să practice prostituţia în local”. Cârcu le-ar fi angajat ca ospătăriţe, pentru a justifica prezenţa lor în localul unde se practica prostituţia. În plus, ar fi pus „la dispoziţie localul în vederea racolării clienţilor şi practicării prostituţiei în camerele localului, organizând activitatea de prostituţie în local, oferindu-le sfaturi fetelor având ca scop maximizarea câştigurilor, aprovizionând localul cu prezervative şi cearşafuri în vederea desfăşurării actelor sexuale”. În plus, procurorii susţin că inculpata a organizat şi transportul fetelor la club şi de la club, transportându-le la local în mai multe rânduri în scopul practicării prostituţiei. În schimbul serviciilor făcute, Cârcu ar fi primit jumătate din sumele de bani obţinute de către fete de pe urma practicării prostituţiei.

Cârcu, arestată preventiv timp de 19 zile, iar apoi  pusă sub control judiciar, neagă implicarea ei în acte de proxenetism. „Această acuzaţie este una nefondată şi mă declar public nevinovată. Nu ştiu ce făceau la alte cluburi, însă la mine la club erau angajate cu carte de munca," a  precizat Cârcu într-o postare pe Facebook. Cârcu a mai precizat că nu are nicio legătură cu ceilalţi inculpaţi în dosar. 

Vă recomandăm să mai citiţi:


Lider AUR cercetat într-un dosar de proxenetism. „Duceau fete în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă”

Poliţiştii români şi colegii lor spanioli, acţiune în forţă împotriva proxeneţilor. Ce au găsit în urma percheziţiilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite