EXCLUSIV Radarele fixe se întorc pe şosele

0
0
Radarele din 46 de localităţi au fost scoase din funcţiune anul trecut în baza unui ordin al poliţiei
Radarele din 46 de localităţi au fost scoase din funcţiune anul trecut în baza unui ordin al poliţiei

Edilii comunei clujene Izvorul Crişului se pregătesc să repună în funcţiune mijloacele de supraveghere de pe marginea DN1 E60. Funcţionarea radarelor din localitatea clujeană au fost suspendate în 2009. Tribunalul Cluj a stabilit, zilele trecute, că aparatele de supraveghere pot fi folosite din nou, după obţinerea mai multor avize.

Funcţionarea radarelor fixe instalate de firma Codec a fost suspendată de Poliţie pe toate şoselele din ţară, anul trecut. În paralel, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a cerut, anul trecut, în instanţă anularea contractelor dintre firma Codec Spat din Cluj şi consiliile locale din 46 de comune, care avea ca obiect amplasarea radarelor fixe. Motivul: administraţia nu a organizat licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor respective.

Conducătorii auto pot avea din nou motive de nelinişte, după ce autoritatea de reglementare a pierdut un proces în care încerca să anuleze unul dintre contracte cu furnizorul de servicii.

Tribunalul Cluj a respins, în această săptămână, acţiunea Autorităţii Naţionale de Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care a încercat să anuleze contractul dintre firma Codec Spat şi Consiliul Local Izvorul Crişului, semnat în urmă cu trei ani. Chiar dacă sentinţa poate fi atacată cu recurs, ea este executorie.

Ioana Teodorescu, purtătorul de cuvânt al ANRMAP şi-a arătat surprinderea faţă de decizia judecătrilor clujeni. „Am câştigat mai multe asemenea procese, unele chiar în mod irevocabil. Vom ataca sentinţa”, susţine Teodorescu. Decizia judecătorilor clujeni este cu atât mai surprinzătoare, cu cât în luna ianuarie, ANRMAP a avut câştig de cauză într-un litigiu identic, legat de contractul dintre Codec şi administraţia comunei Poeni.

Redeschidere în procedură de urgenţă

În baza acestei sentinţe, edilii comunei clujene Izvorul Crişului, situată pe DN 1, se pregătesc să repună în funcţiune mijloacele de supraveghere de pe marginea DN1 E60. La Izvorul Crişului, comuna renumită pentru artizanatul de pe marginea drumului, în cele câteva luni de funcţionare a raderelor fixe montate de Codec, s-au încasat, doar la Consiliul Local circa 30.000 lei. „Nu banii contează, ci securitatea localnicilor. Reuşisem să nu mai avem evenimente rutiere. Amenzile deveniseră sporadice, 2-3 pe lună”, ne-a spus Ioan Antal, primarul comunei.

Conform acestuia, după ce şoferii au aflat de suspendarea radarelor, circulă din nou cu viteze mari, de peste 100 de km la oră în localitate. „Accidentele se ţin lanţ. Am avut deja două evenimente rutiere mortale”, se plânge Antal. A cerut măsuri alternative de protecţie pentru securitatea pietonilor. Insuliţe care te obligă să reduci viteza sau sensuri giratorii, la intrarea şi la ieşirea din localitate. Pentru că nu le-a primit, nici de la Poliţie, nici de la administratorul şoselei, este categoric. „Vom cere redesechiderea radarelor fixe de urgenţă”i.

Radare funcţionale, într-o lună

Ioan Pantelimon, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri ne-a declarat că în urma procedurilor legale, aparatele ar putea fi redeschise în circa o lună. „În prezent contractul cu Codec este suspendat. Vor trebui să urmeze procedurile legale de reautorizare”, spune Pantelimon. La fel spun şi reprezentanţii Poliţiei. „După ce vom fi sesizaţi oficial, vom analiza oportunitatea redeschiderii acestor radare”, ne-au declarat reprezentanţii Centrului Naţional de Informaţii al Poliţiei Române.

ANRMAP - Codec 14-9

ANRMAP a câştigat, în primă instanţă de judecată, 14  procese care au ca obiect anularea contractelor de amplasare a radarelor fixe. În schimb, alte 9 litigii au fost câştigate de către firma Codec Spat cu sediul la Cluj, cea care  a amplasat radarele. Până acum nicio hotărâre nu a rămas definitivă şi irevocabilă.




Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite