Emil Boc spune că nu va creşte taxele şi impozitele în 2013, dar va fi nevoit să le indexeze cu 16% în 2014
0Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat miercuri, 9 ianuarie, că anul acesta nu va mări taxele şi impozitele locale, însă anul viitor se vede obligat să le indexeze cu 16%. De vinerea aceasta, 11 ianuarie, se va relua plata impozitelor şi taxelor la acelaşi nivel cu cel din 2012.
Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, a declarat într-o conferinţă de presă că miercuri dimineaţa, 9 ianuarie, a fost postat pe site-ul Ministerului de Finanţe un proiect de ordonanţă simplă care se va dezbate în şedinţa de Guvern programată pentru ora 12.00, care prevede că „pentrul anul 2013, prin derogare de la prevederile Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale cel mult până la nivelurile adoptate de autorităţile locale pentru anul 2012”.
Boc spune că acel articol prevede că pentru anul 2013, doar pentru anul 2013, impozitele şi taxele locale deja majorate cu 16% prin hotărâre de Guvern, prin excepţie, pot rămâne la acelaşi nivel din 2012.
„Noua ordonanţă consacră indexarea cu 16% a tuturor taxelor şi impozitelor din România, dar în mod special pentru anul 2013 lasă posibilitatea autorităţilor locale să le menţină la acelaşi nivel ca anul trecut.
Pentru 2014 obligatoriu taxele locale peste tot în România sunt indexate cu 16%, dar pentru anul 2013 Guvernul a permis autorităţilor locale să decidă dacă măresc sau nu taxele. Pentru 2014 este obligatorie indexarea lor”, a explicat primarul Emil Boc.
Dacă ordonanţa e adoptată de Guvern în această formă, joi, 10 ianuarie, va convoca Consiliul Local şi va da două hotărâri. Prima hotărâre vizează faptul că toate taxele loale se indexează cu 16%, iar a doua va menţiona faptul că, pe anul 2013, la nivelul municipiului Cluj-Napoca se va menţine acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor ca în 2012.