Emil Boc se dezice de fostul primar: „i-aş fi cerut demisia lui Apostu dacă ştiam că face lucruri ilegale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc, se dezice de fostul primar Sorin Apostu. Boc a ţinut să precizeze în cadrul unei conferinţe de presă, unde şi-a lansat programul electoral, că i-ar fi cerut demisia lui Apostu dacă ştia că face lucruri ilegale.

Întrebat de jurnalişti cum răspunde la atacurile venite din partea adversarilor la Primăria Cluj-Napoca despre legăturile cu fostul primar Sorin Apostu, Boc a precizat: „Eu mi-am mai exprimat părerea în mod public legat de acest subiect. I-aş fi cerut demisia lui Apostu dacă ştiam că face lucruri ilegale".  Emil Boc şi-a lansat joi programul electoral, precizând că municipiul Cluj-Napoca trebuie să devină „oraşul în care să-şi placă cel mai mult să trăieşti".

Apostu, omul lui Boc în 2009

Emil Boc l-a sprijinit pe Apostu în campania electorală, în campania electorală din 2009, când acesta din urma a devenit primar. "Sorin Apostu este garanţia continuării proiectelor şi a priorităţilor noastre, legate de stadion, de filarmonică, de centurile ocolitoare. Credem că toate acestea pot fi realizate printr-un parteneriat cu Guvernul României", a afirmat, atunci, Boc. Sloganul campaniei a fost, atunci, „Am început împreună, continuăm împreună“.

În arest preventiv

Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă instanţa supremă le-a respins solicitările. Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Primar demisionar

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale). Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie 2012 la Registratura Primăriei. Sorin Apostu a susţinut, într-o scrisoare deschisă adresată locuitorilor oraşului, că după demisia din funcţie cariera sa politică şi administrativă încetează şi că va aştepta ca justiţia să îşi urmeze cursul şi să îşi poată dovedi nevinovăţia.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite