Doisprezece candidaţi pentru Primăria Clujului şi zece candidaţi pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doisprezece candidaţi s-au înscris în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, potrivit Biroului Electoral Municipal, şi zece candidaţi au intrat în cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj, potrivit Biroului Electoral Judeţean. Candidaturile au putut fi depuse până marţi seara la ora 24.00.

„Avem doisprezece candidaţi pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, zece propuşi de către partide şi formaţiuni politice şi două candidaturi independente. Noi avem obligaţia de a primi şi de înregistra candidaturile, de a examina dacă acestea corespund cu prevederile legale, de a admite sau de a respinge propunerile respective şi de a îndrepta greşelile acelora care le-au făcut pentru ca listele de candidaţi să fie conforme cu legea", a precizat Petru Urs, preşedintele Biroului Electoral Municipal.

Probleme cu documentele pentru unii candidaţi


Potrivit lui Petru Urs, unii candidaţi au întâmpinat probleme la depunerea candidaturilor.

„Am avut situaţii în care au fost candidaţi propuşi care nu au avut domiciliul ca şi cum este trecut pe actul de identitate, sau diferite declaraţii de acceptare, de avere, de interese, sau pe proprie răspundere nu au fost semnate sau datate. S-au rectificat cu unele excepţii, dar fiecare mai are timp până deseară la ora 24.00", a mai adăugat Urs.

Cine se luptă pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca:

Marius Nicoară  - USL

Emil Boc - PDL

Kovacs Eckstein Peter - UDMR

Ioan Avram - PRM

Antal Elemer - Partidul Ecologist

Gergely Balazs - Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT)

Delia Fodor - Partidul Poporului - Legea Cojocaru

Iuliu Mirel Ţăgorean - Partidul Poporului Dan Diaconescu

Emil Culda - PNŢCD

Iuliana Iancu - Partidul Socialist Român

Mircia Giurgiu - independent

Mădălina Paul - independent

Cine sunt candidaţii la şefia Consiliului Judeţean Cluj:


Alin Tişe - PDL

Horea Uioreanu - USL

Vasile Ilieş - PRM

Mate Andras- UDMR

Dorel Mateş - Partidul Poporului - Dan Diaconescu

Csep Alexandru Grigorie Csaba - Partidul Popular Maghiar din Transilvania

Gheorghe Fătăcean - PNŢCD

Dandoci Gabriel Dominic - Alianţa Civică Democrată a Romilor

Viorel Mîndruţ - Partidul Poporului  - Legea Cojocaru

Andreica Radu Iosif - Partidul Social Român

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.




Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite