Distracţie pe două roţi cu motociclete sfinţite, la „Seth On Fire“ Bikers Fest Cluj (FOTO şi VIDEO)

0
0

Aproximativ cinci sute de motociclişti din şase ţări petrec, în acest sfârşit, de săptămână, la Camping Făget, la cea de-a patra ediţie a „Seth On Fire“ Bikers Fest. Un preot ortodox a sfinţit atât motocicletele, cât şi pe motociclişti, înainte de începerea distracţiei.

Au venit din Ucraina, din Germania, Macedonia, Bulgaria, şi de peste tot din România. Mai toţi sunt membri ai celui mai mare club de motocilişti din Europa, Night Wolves (engl. Lupii de noapte), care îşi are iniţiatorii în Rusia. Numai că motociclişti din ţara de origine a clubului nu au reuşit să vină la Cluj pe motiv că nu au putut să-şi obţină vizele de intrare în România.



De altfel, organizaţia este una cu totul diferită de altele de gen: este un club de bikkeri creştin-ortodocşi. „Nu facem nicio întrunire fără binecuvântarea bisericii, oriunde ne-am afla. La Sevastopol, de exemplu, la cea mai mare întrunire făcută, am primit binecuvântarea patriarhului Kiril, al Moscovei şi întregii Rusii“, a declarat Marius Mauru (37 de ani), preşedintele Night Wolves România. El a precizat că organizaţia pe care o conduce a făcut chiar evenimente caritabile, împreună cu reprezentanţii bisericii. „Ne-am obişnuit să credem că tot ce vine din veste este bun. Noi suntem împotriva drogurilor, prostituţiei sau satanismului“, a mai spus Mauru.

Binecuvântaţi de un preot-misionar

Şi întrunirea de la Cluj a beneficiat de o astfel de binecuvântare. Deşi, iniţial, era aşteptat episcopul vicar Someşanul, să sfinţească motoarele şi proprietarii lor, la binecuvântarea din Campingul Făget a venit preotul-misionar Ovidiu Gavrea. „Dumnezeu este peste tot. Nu văd de ce nu poate fi sfinţită o motociciletă sau o întrunire a motocicliştilor. Sunt printre ei oameni foarte credincioşi, practicanţi. Eu îi mai văd venind la slujbe“, a declarat părintele Gavrea.

image



Englez mutat în Bulgaria

Printre motocicliştii veniţi la Cluj se află şi un britanic care de patru ani s-a mutat cu familie cu tot în Bulgaria. „Cu Nightwolves am mers în Macedonia, Serbia, Moldova, Ucraina. E frumoasă viaţa de biker“, spune Colin Silverwood (60 de ani), acum pensionar, fost bucătar de meserie. Pentru că distanţa este relative mare (800-1.000 de kilometri), venit cu maşina din Bulgaria, aşa cum au făcut şi cei din Macedonia, iar motocicletele le-au adus în camioane sau pe platforme, până în România.

image



Choppere şi alte modificări

Organizatorul întâlnirii, Călin Stănescu, este şi proprietarul unui atelier în care face choppere, motocilete modificate faţă de cele din fabrică, după cum doreşte clientul sau după imaginaţia celui care o transformă. Preţurile unei motocilete modificate poate varia între 2.500 şi 5.000 de euro, în funcţie de modificările făcute. Senzaţie a făcut însă, un vehicul pe trei roţi, un mototriciclu, adus de la Sibiu. „Puntea, cutia de viteze şi motorul sunt de la un Volkswagen Broscuţă. Are 50 de cai putere“, spune Marius Achim, propietarul minunii pe trei roţi, după care toată lumea întoarce capul pe stradă, în special în timpul parade prin Cluj-Napoca, ce a avut loc în această diminţeaă, la care au participat 250 de motociclişti veniţi la întrunire.

image



Festivalul motociliştilor „Seth On Fire“ va avea loc până mâine dimineaţă, iar programul cuprinde, ca în fiecare an, concerte, concursuri, precum şi o tombolă la care premiul cel mare va fi o motocicletă.

Dacă vineri seară au concertat Ataria, Desperado, în această seară vor fi Magica (ora 20.00) şi Wisdom (ora 22.30).

image
Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite