Declaraţia-şoc de la TIFF, apărată: „Pe Cristi Puiu l-a stârnit tonul dispreţuitor cu care prezentatorul i-a cerut să îşi pună mască, deşi se găsea la distanţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Puiu a fost sancţionat după ce a atras atenţia că românii sunt trataţi cu dispreţ de clasa politică. FOTO Captură video
Cristi Puiu a fost sancţionat după ce a atras atenţia că românii sunt trataţi cu dispreţ de clasa politică. FOTO Captură video

Atacat de multă lume după ce a îndrăznit să conteste măsura autorităţilor locale din Cluj, care au impus obligativitatea purtatului măştilor şi în spaţiile libere, regizorul Cristi Puiu este apărat de Mihnea Măruţă.

Regizorul Cristi Puiu a fost luat la ţintă după ce a sugerat, într-un scurt discurs ţinut la TIFF înaintea proiecţiei unuia dintre filmele sale, că autorităţile exagerează atunci când le impun oamenilor obligativitatea purtării măştilor chiar şi în spaţiile deschise. Un val de critici s-a abătut asupra artistului, acuzat că le dă apă la moară celor care nu sunt de acord cu măsurile autorităţilor. Există însă şi voci care i-au luat apărarea şi care insistă asupra faptului că mesajul său este unul corect. Printre cei care îl apără se numără şi Mihnea Măruţă.

În opinia jurnalistului, regizorul nu a greşit cu nimic şi nu a contestat măsurile organizatorilor. Mihnea Măruţă consideră că artistul a fost provocat de tonul dispreţuitor cu care prezentatorul i-a cerut să îşi pună mască, deşi se găsea la metri buni distanţă de primul rând de scaune.

„Ce-a făcut Cristi Puiu?

Şi-a cerut scuze spectatorilor că acea copie a filmului "Malmkrog" pe care urmau s-o vadă mai are câteva greşeli de subtitrare. Şi i-a rugat să plece pe aceia care nu vor rezista, cu masca pe faţă, la un film despre care el însuşi recunoaşte că e foarte lung.

S-a pus, adică, în locul nemulţumiţilor, înainte ca ei să fie nemulţumiţi. N-a contestat măsurile luate de organizatori: dacă ar fi fost aşa, era mai simplu să nu permită proiecţia filmului la TIFF.

Ce l-a stârnit? E limpede că tonul dispreţuitor cu care prezentatorul i-a cerut să îşi pună mască, deşi se găsea la metri buni distanţă de primul rând de scaune.

Ce-a mai făcut Cristi Puiu, aşa cum a făcut cu fiecare film pe care l-a realizat?

Ne-a cerut să gândim, fiecare cu capul nostru, să fim atenţi la realitate şi la aparenţe, să căutăm sensul lucrurilor, să nu devenim "turmă", să chestionăm puterea, să nu facem răul cu bună-ştiinţă.

Artiştii – zice Jung – "sunt primii care ghicesc misterioasele curente care îşi croiesc drum în obscuritate. Ei fac cunoscute, asemeni unor adevăraţi profeţi, tresăririle inconştientului colectiv (...) care trebuie în timp, inevitabil, să iasă la suprafaţă ca fenomene colective, dar ei o fac fără a şti ce fac, sunt guri prin care se rosteşte ceva ce îi depăşeşte."

În "Aurora", Cristi Puiu vorbeşte, înaintea vremurilor, despre violenţa care se naşte când suntem incapabili să ne gestionăm eşecurile personale. 

În "Sieranevada", despre cum ne judecăm unii pe alţii şi cum ne punem etichete ca nişte sentinţe definitive.

"Malmkrog" este, îndrăznesc s-o spun, poate cel mai profund film făcut vreodată de un regizor român – un dar făcut culturii române de un om care a riscat să fie catalogat drept nebun fiindcă s-a gândit la nuanţe la care alţii nu se vor gândi niciodată.

Da, nu e un film de văzut la mall. Nu e un film pentru marele public, dimpotrivă: dialogurile sunt atât de dense, iar firul argumentării e dificil de urmărit şi pentru spectatorii cu lecturi solide.

E un film pe care fie îl vezi pe bucăţi, tot reluându-l şi mestecându-l, fie nu poţi să i te sustragi nici un singur minut.

Dar, aşa cum a mărturisit acum câteva luni, Cristi Puiu face filme pentru acei singuratici care, oriunde ar fi ei, caută răspunsuri la disperarea acestei lumi şi le găsesc în arta altor singuratici.

Datorită temelor şi trimiterilor sale secrete, "Malmkrog" va rezista mulţi ani de acum înainte, pentru că vorbeşte despre cele mai importante întrebări ale vieţilor noastre: ce este răul; pentru ce merită să trăieşti şi pentru ce merită să mori; ce rost are tradiţia, ce sens are războiul, unde e limita dintre crimă şi dreptate, cum se iscă o revoluţie şi cum se instaurează teroarea.

Între timp, noi vom continua să-l judecăm pe Cristi Puiu pentru că se încăpăţânează, cu riscul de a greşi, să vorbească liber.

Îl vom judeca şi-l vom pune la zid, adăugând încă un capitol la istoria românească a artiştilor condamnaţi să-şi piardă minţile, să se retragă din lume sau să emigreze doar pentru că şi-au iubit semenii şi au ţinut, cu orice preţ, să le spună adevărul”, a scris Măruţă pe Facebook.

Ce s-a întâmplat

Reacţia jurnalistului vine după ce cunoscutul regizor a luat cuvântul înaintea proiecţiei filmului Malkrong, vineri seară, la TIFF. Cristi Puiu a apărut în faţa spectatorilor cu masca în mână şi le-a vorbit despre ceea ce el consideră că reprezintă un abuz şi o decizie absurdă a autorităţilor, obligativitatea purtării măştilor inclusiv în spaţiile deschise. Puiu a dat asigurări că a utilizat şi va utiliza întotdeauna masca în spaţiile închise, că va respecta distanţarea socială şi orice măsuri menite să limiteze răspândirea Covid-19, însă s-a arătat consternat de decizia autorităţilor locale din Cluj, care au impus măştile şi în aer liber.

Reputatul regizor a făcut o legătură între abuzurile la care erau supuşi oamenii înainte de 1989 şi ceea ce se întâmplă acum. Deşi publicul, care de asemenea a respectat măsurile de distanţare, l-a aplaudat, Puiu a fost criticat şi ironizat pe reţelele de socializare. Numeroase voci au considerat că artistul a instigat publicul la nerespectarea măsurilor luate de autorităţi, iar ironiile sale i-au deranjat pe unii internauţi.

Cineastul a comentat şi faptul că, spre deosebire de România, în alte ţări autorităţile au permis deschiderea cinematografelor şi a teatrelor. De altfel, România este una dintre puţinele ţări în care cinematografele au rămas închise, fiind considerate mai riscante decât, de exemplu, sălile de păcănele, care au fost deschise. În plus, toate filmele de la TIFF au fost proiectate în spaţii deschise, inclusiv „Malkrong”, filmul lui Puiu.

„Filmul a ieşit în Franţa, în săli de cinema, fără distanţare socială şi fără mască, în interior, cum ar veni treaba. Şi ăsta este motivul pentru care eu nu particip la această poveste", a explicat Puiu, înainte de începerea proiecţiei.

Discursul artistului

,Am înţeles că de mâine se poartă mască de protecţie în aer liber la Cluj. Îmi pare rău pentru dumneavoastră. Este un film de 200 minute. Să staţi cu masca pe faţă şi să vă uitaţi la un film de 200 de minute este inuman. Vă rog să plecaţi când simţiţi că trebuie să ieşiţi. Când nu mai suportaţi să plecaţi. Vă rog foarte mult!

Dacă dumneavoastră sunteţi astăzi aici şi vă uitaţi la un film este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în Decembrie ’89 care au spus nu dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne tradeze ca pe nişte vite. Există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil. Oamenii la Cluj sunt disciplinaţi şi atenţi la aceste detalii (n.r. - s-a referit la respectarea măsurilor de distanţare socială), dar ca orice abuz trebuie amendat. Dacă nu o faceţi dumneavoastră, prin vot de această dată, nu o face nimeni.

Respect distanţarea socială şi port masca de fiecare dată când intru într-un spaţiu închis, dar dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeţi în mâini, credeţi-mă că o să mergeţi în mâini, pe Eroilor”, a spus Cristi Puiu, în aplauzele asistenţei.

Masca a devenit obligatorie la Cluj şi în spaţiile deschise

Autorităţile locale din Cluj au instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în anumite spaţii libere, la diverse evenimente. Măsura a intrat în vigoare la Cluj începând de sâmbătă, de la ora 00.00. Asta deşi Clujul, unul dintre cele mai mari judeţe ale ţării, nu se află nici printre primele 10 judeţe ca număr de infectări.

„CJSU a decis în această seara ca incepând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios. Orarul de aplicabilitate este 0-24, pe toată durata stării de alertă”, a anunţat prefectul de Cluj, Mircea Abrudean. 

Culmea este că de pe lista evenimentelor enumerate la care oamenii sunt obligaţi să poiarte măşti lipsesc întrunirile politice, ceea ce poate da naştere unor interpretări şi îi poate face pe clujeni să se simtă discriminaţi. Asta cu atât mai mult cu cât importanţi lideri politici, inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, dar şi reprezentanţi de marcă ai opoziţiei, precum Marcel Ciolacu, au sfidat regulile şi au apărut fără mască la diverse evenimente, deşi oamenilor de rând le solicitau să poarte întotdeauna mască.

Citeşte şi

VIDEO Protestul unui cunoscut regizor faţă de obligativitatea purtării măştilor în spaţiile deschise. „Dacă o să vă ceară mâine să mergeţi în mâini, aşa veţi face”

Mamaia vs. Ibiza. „Manelişti care răcneau încontinuu, duhori pestilenţiale pe plaje şi preţuri cum n-am văzut nici la Miami”

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite