Cosmin Irimieş: „Cluj Arena este casa celor de la «U»!“
0
Directorul executiv al „U" Cluj, Cosmin Irimieş, a declarat, joi, că nu crede în intenţia celor de la CFR de a cumpăra Cluj Arena şi că „studenţii" vor continua să joace pe stadion şi îl vor folosi la capacitate maximă.
„Dacă au depus o ofertă pentru Cluj Arena, să o facă publică. Stadionul este construit pe locul unde a fost stadionul Universităţii, este casa noastră acest stadion. Noi am jucat în alte părţi trei ani de zile şi suporterii noştri au făcut deplasări, nu ne-am gândit nicio clipă să intrăm în casa altuia. În casa cuiva se intră invitat, nu cu forţa, cum fac ei", a spus Cosmin Irimieş.
„Putem profita de tensiunea celor de la Oţelul"
Jucătorul Sebastian Achim este încrezător în forţele echipei sale şi crede că ar putea obţine un rezultat bun cu Oţelul Galaţi. „Putem profita de tensiunea actuală a celor de la Oţelul, vrem să facem un meci bun. Trebuie totuşi să ne gândim că ei sunt o forţă în campionat şi trebuie să avem grija", a declarat Sebastian Achim.