Cel mai puternic drog de pe pământ care ţine omenirea vie, mai tare decât cocaina - toţi îl încercăm fără să ne dăm seama

Helen Fisher este un antropolog din SUA cunoscut şi sub numele de „antropologul iubirii“. Ea a făcut un studiu potrivit căruia dragostea este cel mai puternic drog din lume. Fischer a descoperit că atunci când suntem îndrăgostiţi şi când iubim se activează acea parte din creier care se activează şi când oamenii se droghează.

Antropologul american Helen Fisher şi colegii săi au făcut un studiu despre iubirea romantică. Au scanat, cu ajutorul unui RMN, creierele a 32 de persoane îndrăgostite. 17 erau îndrăgostite nebuneşte şi dragostea lor era împărtăşită, iar 15 tocmai fuseseră părăsite de parteneri. Rezultatele au fost extrem de interesante şi au arătat că dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul nu funcţionează mereu împreună, că sexul întâmplător nu e chiar aşa de întâmplător şi că, în creier, atunci când suntem îndrăgostiţi se activează acea parte care e activă şi când corpul se droghează.

Când ne îndrăgostim, spune Helen Fisher într-o prezentare la TEDx (Ted Talks), în ianuarie 2007, postată pe youtube.com, în creier se petrec o serie de lucruri. Persoana de care ne îndrăgostim capătă, în ochii noştri, „o însemnătate specială”.

„Nu numai că această persoană capătă o însemnătate aparte, îţi concentrezi atenţia asupra ei, o ridici în slăvi şi ai atâta energie. Simţi o euforie intensă când lucrurile merg bine şi disperare când lucrurile merg prost. Simţi o reală dependenţă de acea persoană. (...) Dragostea romantică este simplă. (...) Devii extrem de posesiv sexual. Dacă te culci ocazional cu cineva, nu-ţi pasă cu adevărat dacă se mai culcă cu altcineva. Dar când eşti îndrăgostit, devii extrem de posesiv sexual. Cred că asta are o explicaţie darwiniană. Scopul: să lege suficient de puternic doi oameni încât ei să înceapă să funcţioneze ca o echipă, să devină o familie cu copii”, afirmă Helen Fisher.

„Dragostea romantică nu este o emoţie”

Antropologul spune că două principale trăsături ale dragostei romantice sunt dorinţa, acea dorinţă intensă – şi sexuală, şi emoţională - de a fi cu o anume persoană, şi motivaţia – care se pune în funcţiune ca să obţinem acea persoană pe care o dorim.

„Şi nu în cele din urmă, este o obsesie!”, susţine antropologul Acesta le-a pus oamenilor, înainte să-i bage la RMN, câteva întrebări legate de persoana iubită – cât la sută din zi şi din noapte se gândesc la acea persoană şi dacă ar muri pentru el sau ea. Răspunsurile au fost similare precum: se gândesc toată ziua şi toată noaptea, că nu se pot opri să nu se gândească la persoana iubită. Helen Fisher a fost uimită de uşurinţa cu care oamenii spuneau că ar fi în stare să moară pentru cei pe care îi iubesc: „Au răspuns da! de parcă i-aş fi rugat să-mi dea sarea! Am fost uimită de asta“, afirmă Fisher.

Specialistul le-a scanat creierele în timp ce se uitau la fotografia persoanei iubite şi la o fotografie neutră - cu scopul de a distrage atenţia. Analizând „pozele“ creierelor din acele momente a ajuns la următoarea concluzie:

„Am găsit că mai multe regiuni ale creierul sunt active. Cea mai importantă a fost o regiune care devine activă când simţi agitaţia dată de cocaină. Este exact ceea ce se întâmplă! Am început să-mi dau seama că dragostea romantică nu este o emoţie. Întotdeauna m-am gândit că este o serie de emoţii, de la foarte ridicate la foarte scăzute, dar este un imbold. Vine din partea lacomă a minţii, acea parte a minţii care te face să pui mâna pe bucata aceea de ciocolată, care te face să vrei să câştigi acea promovare la serviciu. (...) Cred că dragostea romantică e mai puternică decât motorul sexual. (...) Am ajuns la concluzia că dragostea romantică e unul dintre cele mai puternice sisteme ale creierului de pe pământ”.

Un drum făcut în doi FOTO: glad.is

Dorinţă, romantism şi ataşament

O altă concluzie la care antropologul a ajuns e că impulsul sexual (dorinţa, satisfacţia sexuală), dragostea romantică şi ataşamentul (sentimentul de calm şi siguranţă pe care ţi-l dă partenerul) sunt trei sisteme diferite ale creierului care au evoluat plecând de la împerechere şi reproducere.

”Cred că dragostea romantică a evoluat ca să ne ajute să ne concentrăm energia de împerechere asupra unui singur individ, economisind astfel timp şi energie. Şi cred că ataşamentul, al treilea sistem al creierului, a evoluat ca să ne ajute să tolerăm partenerul măcar un timp suficient de lung cât să creştem un copil împreună, ca o echipă”, spune antropologul.

Fisher spune că mereu e surprinsă când oamenii se întreabă de ce bărbaţii sunt atât de adulterini şi cred că bărbaţii sunt mai adulterini decât femeile. ”Şi spun: cu cine credeţi că se culcă aceşti bărbaţi? Şi ... matematică elementară! ”, subliniază Helen Fisher.

Inevitabilele complicaţii. „Cred că ne facem singuri fericirea”

Antropologul mai spune că dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul nu funcţionează mereu împreună. Şi, explică Fisher, de aceea sexul întâmplător nu e chiar aşa de întâmplător: orgasmul duce la eliberarea în corp a dopaminei care este asociată cu dragostea romantică - astfel se explică faptul că unele persoane se îndrăgostesc de cineva cu care fac întâmplător doar sex - şi a oxitocinei şi vasopresinei (doi hormoni) care sunt asociaţi cu ataşamentul.

„Aceste trei sisteme ale creierului - dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul - nu sunt întotdeauna legate unul de celălalt. Poţi să simţi un ataşament profund faţă de un partener pe termen lung şi în acelaşi timp simţi dragoste romantică profundă faţă de altcineva, dar şi dorinţă sexuală pentru alte persoane, care nu au legătură cu aceşti parteneri. Cu alte cuvinte, suntem capabili să iubim mai mult de o persoană în acelaşi timp.

Şi poţi să stai în pat noaptea şi să alternezi între sentimente profunde, de ataşament faţă de o persoană, şi sentimente profunde de dragoste romantică faţă de altcineva. E ca şi cum ai avea o şedinţă de comitet în cap în timp ce încerci să te hotărăşti ce să faci. Deci, nu cred că suntem animale care au fost construite pentru a fi fericiţi. Suntem animale care au fost construite pentru a se reproduce. Cred că ne facem singuri fericirea. Totuşi cred că putem să construim relaţii bune unii cu alţii”, spune Helen Fisher, în video-ul de pe youtube.

Antropologul crede că sunt mai multe motive pentru care ne îndrăgostim de anumite persoane şi nu de altele. Acestea sunt: sincronizare, vecinătatea, mister, acea listă de claităţi pe care le visezi la persoana iubită.

„Te îndrăgosteşti de cineva care se potriveşte în ceea ce eu numesc «harta personală a dragostei», o listă inconştientă de trăsături pe care ţi-o construieşti din copilărie şi până te maturizezi. Şi cred de asemenea că devii atras de anumiţi oameni care au sisteme cerebrale oarecum complementare ţie”, explică Helen Fisher.

Discursul integral al antropologului, mai jos:

Antropologul Helen Fisher vorbeşte despre dragostea romantică şi despre cum o percepe creierul

Mai puteţi citi:

Ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău când ai orgasm: centrul controlului din creier se închide. Bărbaţii devin agresivi, iar femeile nu au nevoie de pauză

Şi, totuşi, mărimea contează? Care este lungimea normală a penisului la români şi ce le înnebuneşte, de fapt, pe femei în pat - explicaţiile unui sexolog renumit 

Tabuuri sexuale şi perversiunile în pat la români: bărbaţi care îşi urăsc penisul, parafiliile - practica supremă a excitării. Extrovertiţii, cei mai buni amanţi